9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:18
No menu items!

Desființarea SIIJ, la mâna Comisiei juridice din Camera Deputaților

spot_img

Comisia juridică a Camerei Deputaților este așteptată să ia o decizie pe proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), după ce Comisia pentru muncă și protecție socială a forului legislativ a avizat negativ propunerea transmisă de ministrul justiției, Stelian Ion. 

Votul în Comisia pentru muncă și protecție socială s-a desfășurat astfel: reprezentanții PSD și cei ai AUR prezenți au votat „împotriva” adoptării proiectului, PNL și USR – PLUS au votat „pentru”, în timp ce deputații UDMR au absentat de la ședință. Astfel, opoziția a înscris o primă victorie în Parlament în favoarea SIIJ. 

Prin urmare, proiectul de lege a fost transmis Comisiei juridice și apoi plenului Camerei Deputaților. 

Între timp, conform deciziei luate marți dimineață de liderii Coaliției la guvernare, marți, la ora 15.00, juriști din toate partidele Coaliției (PNL, USR-PLUS și UDMR) se vor întâlni într-o ședință pe tema proiectului desfințării SIIJ, care ar urma să fie modificat. În plus, specialiștii ar trebui să decidă și dacă avizul negativ dat deja de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este consultativ sau ar trebui să fie luat în calcul drept obligatoriu. 

Pe 12 februarie, ministrul justiției Stelian Ion a anunțat că a semnat și a transmis Guvernului proiectul legii privind desființarea SIIJ, acesta urmând să fie dezbătut și adoptat în Parlament. Decizia ministrului a fost luată în ciuda avizului negativ al CSM. 

Cora Dumitrescu