22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:05
No menu items!

Deputatul Sebastian Ghiță rămâne cu control judiciar

spot_img

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri ca nefondată plângerea făcută de deputatul independent Sebastian Ghiță, față de măsura dispusă de DNA

Sebastian Ghita_SZ 1

Ghiță a contestat marți, la Înalta Curte, măsura controlului judiciar dispusă în dosarul în care este cercetat și Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Procurorii DNA Ploiești au dispus începerea urmăririi penale față de Sebastian Ghiță și deputatul Vlad Cosma sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, iar față de președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat și pentru folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii, pentru sine sau pentru alții, de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

În același dosar, Iulian Herțanu și omul de afaceri Vladimir Răzvan Ciorbă sunt cercetați în arest preventiv.

DNA susține că în perioada 2011—2015, Iulian Herțanu, administrator al SC Grossman Engineering Group SRL, Vladimir Ciorbă — administrator/asociat la CVR Asfalt Construct Group SRL și Mihail Coman — administrator/asociat la SC Indserv SRL Ploiești și consilier al directorului SC Hidro Prahova SA și-au adjudecat ilegal un contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene. De asemenea, ei sunt acuzați că mai bine de jumătate din sumă a fost deturnată în interes personal.

Sebastian Ghiță este acuzat că a făcut intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, la nivelul unor funcționari ai SC Hidro Prahova SA și a exercitat intervenții asupra directorului general, pentru a determina atribuirea nelegală a contractului către Asocierea Grossman — Euro Construct.

S. Marinescu