15.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 11:40
No menu items!

Deputatul „Mitralieră”, despre acuzarea lui Kovesi: „Va avea o viață foarte grea”

spot_img

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, după ce Laura Codruţa Kovesi a anunţat că a fost citată la Secţia de anchetă a magistraţilor, că fosta şefa a DNA „va avea o viaţă foarte grea începând de mâine”, adăugând că aceasta ar trebui să-şi retragă candidatura la şefia Parchetului european.

„Doamna fostă procuror general sau procuror şef DNA, de-a lungul timpului nu a crezut în nicio coincidenţă, nici ce s-a întamplat în Prahova, nici ce s-a întâmplat în Satu Mare, Oradea, Argeş.

Sigur că dânsa nu a crezut în coincidenţe, dar, iată, că i-a venit rândul ca dna procuror şef să spună despre toate mizeriile pe care le-a acoperit timp de mai mulţi ani. O să aibă mai multe surprize, pentru că eu cred că vor fi foarte mulţi denunţători, în această perioadă, care au colaborat cu dânsa, într-un fel sau altul, şantajaţi sau puşi să spună o mulţime de mizerii şi cred că data asta aceşti denunţători, din ce ştiu eu, vor spune.

Cred că doamna va avea o viaţa foarte grea începând de mânie, eu sper că procurorii care sunt oneşti şi care trebuie să îşi facă treaba în această secţie de procurori, secţie la care dânsa s-a opus în permanenţă, nu şi-a dorit să existe această secţie care să investigheze şi procurorii care au făcut abuzuri, dar eu cred că această secţie îşi va face treba şi toţi procurorii care au abuzat (…) vor răspunde”, a declarat Cătălin Rădulescu, miercuri, la Parlament.

Întrebat dacă fosta şefa DNA ar trebui să-şi retragă candidatura la şefia Parchetului european, deputatul PSD a răspuns afirmativ.

„Absolut. Deci, în primul rând, dezonorează ţara şi Guvernul României, pentru că aşa cum i-a plăcut întotdeauna că oamenii care sunt acuzaţi, să se retragă, să facă un pas în spate, dânsa nu mai are ce să facă în momentul de faţă. Ar fi dezonorant pentru dânsa în continuare să meargă spre şefia acestei instituţii din Europa. (…) ”, a punctat social-democratul.

De altfel, fiind întrebat dacă în cazul în care Laura Codruţa Kovesi nu va ajunge la şefia Pachetului european o vede candidând la alegerile prezidenţiale, Cătălin Rădulescu a apreciat că „Eu am auzit că s-a votat ca PNL să o propună în locul dl IOhannis. Deci, aici, este deja un meci între dl Iohannis şi dna Kovesi. Sau cu Cioloş. E un meci interesant între aceste personaje”

Fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi a anunţat miercuri seară că a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie. Aceasta a spus că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

R.D.