11.5 C
București
marți, 15 octombrie 2024 - 5:52
No menu items!

Deputatul demisionar Alin Trășculescu a fost arestat UPDATE

spot_img

Magistrații Tribunalului București judecă joi cererea procurorilor anticorupție de arestare a fostului deputat Alin Trășculescu. Politicianul democrat-liberal este acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro, pentru a interveni pe lângă autorităţile vrâncene să atribuie contracte de investiţii unor societăţi.

Tribunalul Bucureşti a admis, luni, o cerere a Direcției Naționale Anticorupție de schimbare a termenului stabilit pentru 4 decembrie de soluţionare a cererii de înlocuire a măsurii preventive în cazul fostului deputat PDL Alin Trăşculescu. Instanţa a admis-o şi a stabilit ca termen data de joi, 29 noiembrie.

DNA a transmis pe 22 noiembrie Tribunalului Bucureşti solicitarea de arestare preventivă a lui Trăşculescu.

Fostul deputat Alin Trăşculescu este cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din trafic de influenţă. Ulterior, procurorii au extins cercetările în cazul lui Trăşculescu şi pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, noua acuzaţie fiindu-i adusă la cunoştinţă pe 22 noiembrie.

UPDATE

În deschiderea ședinței de judecată, procurorul care reprezintă DNA a arătat că deputatul demisionar Alin Trăşculescu ar fi „tocmit” oameni care să păzească şi să supravegheze întâlnirile sale cu Marian Calotă şi Alexandru Vintilescu. În acest context – a susținut anchetatorul  – ar fi fost filate și mașinile procurorilor anticorupție.

Sursa zilei a relatat pe 11 noiembrie că deputatul Alin Trășculescu avea un sistem personal de protecție prin care verifica să vadă dacă este monitorizat de cineva înainte de a primi șpagă.  Oamenii care „asigurau zona” pentru Trășculescu erau membri ai lumii interlope din Vrancea, precizau surse judiciare.

UPDATE

Magistrații Tribunalului București au decis arestarea deputatului demisionar Alin Trășculescu pentru 29 de zile. Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.