7.5 C
București
marți, 2 martie 2021 - 12:58

Deputați sancționați pecuniar pentru absențe nemotivate

„Chiulangii” au fost pedepsiți cu 1% din indemnizație pentru fiecare zi de absență

Parlament gol_SZ

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, luni, sancţionarea a 4 deputaţi, care au absentat nemotivat de la Parlament în lunile noiembrie şi decembrie ale anului trecut, prin reţinerea 1% din indemizaţie pentru fiecare zi de absenţă.

Secretarul Camerei, Nicuale Mircovici, a precizat, după şedinţa Biroului Permanent, că a fost aprobată o notă a secretarului general al Camerei, Cristian Buican, prin care au foost sancționați deputații Mircea Roşca, Florentin Gust, Aurelian Popescu şi Andrei Sava.

A fost aprobată o notă a secretarului general privind patru colegi deputaţi care au avut absenţe nemotivate şi nu au făcut demersuri pentru motivarea lor. E vorba despre Mircea Roşca, Florentin Gust, Aurelian Popescu şi Andrei Sava. Biroul Permanent a stabilit reţinerea pentru fiecare zi de absenţă nemotivată a 1% din indemnizaţia brută a deputatului respectiv. Asta înseamnă că se vor reţine pentru domnii în cauză 15, două, una sau 5%, în funcţie de numărul de zile pe care le-au avut

Niculae Mircovici

Potrivit notei secretarului general, Mircea Roşca a absentat nemotivat 15 zile, în 20, 24, 26 şi 27 noiembrie şi 2, 4, 8, 9, 10, 11, 15, 17, 19, 20 şi 21 decembrie, Florentin Gust a lipsit nemotivat în 16 şi 20 decembrie, Aurelian Popescu în 19 decembrie, iar Andrei Sava în 2, 4, 17, 19, 20 decembrie.

Deputatul PNL Mircea Roşca a fost arestat preventiv în 20 noiembrie 2014, după ce Camera a aprobat solicitarea DNA de încuviinţarea arestării preventive, apoi din 25 ianuarie a fost plasat în arest la domiciliu. În 14 aprilie, judecătorii instanţei supreme au decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

Valeriu Motoc