10.1 C
București
vineri, 3 decembrie 2021 - 12:17
No menu items!

Defecţiune la centrala nucleară de la Cernavodă

spot_img

Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprită miercuri dimineață

Este a treia oară, în ultimele trei luni în care Centrala de la Cernavodă

Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprită azi dimineață, din cauza unor defecțiuni, se precizează într-un comunicat de presă al Nuclearelectrica.

Producătorul de energie Nuclearelectrica a deconectat miercuri de la Sistemul Energetic Naţional, în mod controlat, Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă, pentru remedierea unei defecţiuni la sistemul de evacuare a puterii electrice.

Această intervenţie se va efectua cu reactorul la putere şi nu va afecta securitatea nucleară a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător.

Nuclearelectrica
comunicat de presă

Reconectarea reactorului la Sistemul Energetic Naţional se va realiza după remedierea defecţiunii şi efectuarea testelor în conformitate cu procedurile centralei, au mai precizat reprezentanții companiei.

Aceasta este cea de-a treia oprire a Unităţii 1 în acest an. Reactorul a mai fost oprit pe 6 aprilie, pentru repararea unui sistem auxiliar din partea clasică a centralei şi pe 27 martie, pentru executarea unor lucrări punctuale de întreţinere preventivă la sistemele aferente părţii clasice a centralei.

R.D.