12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 2:35
No menu items!

Declarațiile lui Trump afectează relațiile dintre SUA și Mexic

spot_img

Președintele mexican Enrique Pena Nieto a afirmat luni că declarațiile împotriva Mexicului ale candidatului republican la Casa Albă Donald Trump „deteriorează” relațiile dintre cele două țări.

„Evident că le condamn și sunt împotriva unor astfel de luări de poziție. Mi se pare că ele deteriorează relația pe care Mexicul a încercat să o aibă cu SUA, una a punților de legătură, a dialogului, a apropierii, a căutării de soluții la probleme comune”, a declarat Enrique Pena Nieto pentru cotidianul El Universal.

„Am impresia (că astfel de declarații) provin dintr-o necunoaștere a Mexicului” și „a importantei contribuții a milioanelor de mexicani care au decis să caute o oportunitate de viață într-o altă țară, cum ar fi SUA”, a adăugat el.

De la începerea campaniei sale electorale, Donald Trump a avut numeroase declarații dure împotriva imigranților ilegali, în special mexicani.

Favoritul învestiturii Partidului Republican pentru prezidențialele din noiembrie a acuzat Mexicul că trimite în SUA persoane „care pun probleme”. Mexicanii „aduc cu ei droguri, aduc criminalitate, sunt violatori”, a spus el.

Miliardarul a promis de asemenea de mai multe ori că va construi un zid uriaș între SUA și Mexic, pe care să-l plătească aceasta din urmă, cu scopul de a pune capăt, în opinia sa, imigrației ilegale.

Președintele mexican a dat totuși asigurări că guvernul său va încerca să stabilească „un dialog constructiv” cu viitorul președinte al SUA.