14 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 9:15
No menu items!

Declarație controversată a sefului spionilor ruși: Moscova deţine dovezi că Occidentul a fost implicat în scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream

spot_img

Serghei Narîşkin, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), a declarat, vineri, că Moscova deţine materiale care indică faptul că Occidentul a fost implicat în scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream.

Incidentele ar fi putut duce la sistarea funcţionării gazoductelor, potrivit agenţiei de presă rusă TASS, citată de Reuters.

Șeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei a acuzat Occidentul că a făcut ”tot posibilul” pentru a-i acoperi pe autorii a ceea ce Moscova a numit un ”atac terorist” asupra gazoductelor Nord Stream, potrivit agenţiei presă rusă TASS.

Reamintim că joi a fost a patra scurgere de gaze din conductele Nord Stream decoperită de la începutul acestei săptămâni, alertând autoritățile despre posibilitatea unui atac deliberat.

Cea de-a patra scurgere s-a produs în gazoductul Nord Stream 2, în apropiere de o fisură mai mare identificată în conducta Nord Stream 1, a spus paza de coastă suedeză.

Conducta Nord Stream 1 nu a mai transportat gaze către UE din august, când Rusia a închis-o, spunând că are nevoie de mentenanță.

Noul gazoduct Nord Stream 2 a fost oprit în urma sancțiunilor impuse Rusiei ca răspuns la invazia în Ucraina.

D.Constantin