0.7 C
București
miercuri, 19 ianuarie 2022 - 4:19
No menu items!

Decizia privind încetarea activității comisiei Nana, anunțată săptămâna viitoare

spot_img

nana

Vicepreședintele Senatului, Cristian Dumitrescu, a declarat, marți, la Parlament, că activitatea Comisiei Nana ar putea să înceteze, decizia putând fi luată săptămâna viitoare în Birourile Permanente Reunite.

Am fost întrebați dacă ea (Comisia Nana n.r.) poate să-și continue activitatea. Aici am avut următoarea problemă. Am trimis această solicitare către Birourile Permanente Reunite. În regulamentul Camerei este prevăzut faptul că atunci când începe urmărirea penală activitatea unei Comisii de anchetă încetează. În regulamentul Senatului nu este prevăzută o astfel de precizare. Logic este că atunci când una din camere are o decizie care împiedică desfășurarea Comisiei, vă dați seama, dacă nu mai lucrează membrii deputați din Comisia Nana, nu pot lucra nici senatorii, nu se întrunește situația de cvorum și nu mai funcționează Comisia.

Cristian Dumitrescu

vicepreședinte Senat

De asemenea, vicepreședintele a mai precizat că decizia urmează a fi luată în Birourile Permanente Reunite.

Această decizie va fi luată de Birourile Permanente Reunite care vor constata că la Camera Deputaților, ca urmare a faptului că s-a dispus din partea Biroului de Control al primului ministru o sesizare la Parchet, iar Parchetul s-a sesizat și a deschis o cercetare, pe cale de consecință, probabil, cel mai probabil și logic este să-și suspende activitatea până când justiția își va face treaba. Probabil că va fi tot într-o zi de luni (luată decizia n.r.), pentru că noi am decis ca Birourile Permanente să se reunească în fiecare luni pentru că ele conduc și activitatea curentă a Senatului. Din punct de vedere procedural, practic și-a încetat activitatea Comisia“, a adăugat Dumitrescu.

Odată cu declanşarea urmăririi penale de către Parchetul General în dosarul privind tranzacțiile cu terenuri din comuna Nana (județul Călărași), Comisia parlamentară de anchetă este obligată să-şi înceteze de drept activitatea. Comisia nu a finalizat încă un raport pe această temă, iar, potrivit Regulamentului Camerei Deputaților și Senatului, orice demers ulterior începerii urmăririi penale va fi lovit de nulitate.

Procurorii Parchetului General au început, în 16 aprilie, urmărirea penală în cazul moșiei prezidențiale de la Nana, cu privire la faptele sesizate (in rem), sub acuzațiile de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

D.M.