6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:39
No menu items!

Decizia CCR ar putea afecta și dosarul Hrebenciuc care s-ar putea să fie rejudecat

spot_img

Decizia Curții Constituționale de miercuri, 3 iulie, prin care s-a admis conflictul constituțional dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea afecta și unele dosare de pe rolul instanței supreme în care parchetul a renunțat la calea de atac a apelului dar dosarele mai sunt pe rol pentru judecarea apelului declarat de inculpați față de sentințele de condamnare date pe fond. Este vorba de dosarul unde sunt implicați Viorel Hrebenciuc și fiul său Andrei, fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu și Neluțu Varga, patronul CFR Cluj.

”Dacă la momentul când decizia Curții Constituționale va fi redactată și publicată în Monitorul Oficial dosarul lui Hrebenciuc va mai fi pe rolul Completului 5 judecători atunci problema rejudecării stă în picioare din următoarele motive: nelegala constituire a completului de judecată de la fond, pentru că nu era specializat pe corupție, este o chestiune de nulitate absolută și poate fi pusă în discuție de orice parte, inclusiv din oficiu de completul de judecată care poate supune această chestiune în dezbaterea părților apoi să se pronunțe. O mai poate invoca și procurorul”, au declarat pentru Sursa Zilei mai multe surse judiciare.

În concluzie, pentru ca dosarul Hrebenciuc să poată fi rejudecat este necesar, în primul rând, ca dezbatereile finale în această speță să nu se încheie înainte ca decizia Curții Constituționale să fie publicată în Monitorul Oficial. Iar în al doilea rând ca o parte să ridice problema completelor specializate.

Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut, miercuri, 12 iunie, decizia de Secției de Investigare a Infracțiunilor (SIIJ) din Justiție de a retrage apelul făcut inițial de Direcția Națională Anticorupție în dosarul în care fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat inițial la doi ani de închisoare cu executare în dosarul unei afaceri cu retrocedarea unei păduri în care mai erau judecați omul de afaceri Neluțu Varga – patronul CFR Cluj și fostul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu. 

După deliberări completul condus de Daniel Grădinaru (președinte), Ionuț Matei, Oana Burnel, Constantin Epure și Claudiu Andrei Rus a decis să mețină decizia SIIJ, care prin procurorul șef Gheorghe Stan solicitaseră retragerea apelului, considerând că în baza textelor de lege în vigoare în prezent ”revenirea asupra retragerii nu mai poate fi făcută nici de cel care a făcut-o”. 

În acest fel Completul de 5 judecători a respins solicitarea procurorului general interimar, Bogdan Licu, de a se reveni asupra solicitării lui Gheorghe Stan și de a se considera că apelul declarat se menține în continuare pentru că Procurorul General este superior Procurorului șef secție al SIIJ. 

De altfel, avocații inculpaților au explicat că adresa lui Licu nu ar trebui luată în considerare pentru că nu are nicio valoare juridică. Avocatul lui Tudor Chiuariu, Alice Drăghici a și arătat în fața instanței că dacă s-ar ține cont de punctul de vedere al Procurorului General ”v-am pune pe dumneavoastră magistrații să arbitrați conflicte interne” și că controlul ierarhic invocat de Licu ”se termină la momentul sesizării instanței”. 

Tudor Chiuariu este unul din principalii beneficiari ai deciziei de astăzi a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru că prin decizia de retragere apelului fostul ministru scapă de orice probleme după ce pe fondul cauzei  Chiuariu fuseseră achitat iar în lipsa apelului parchetului nu mai poate fi condamnat. 

Un alt mare beneficiar este Neluțu Varga, aflat în aceeași situație juridică cu Chiuariu, patronul CFR Cluj evitând astfel orice posibilitate de a mai fi condamnat penal în acest dosar. 

De asemenea, Adam Crăciunescu – director general Romsilva, achitat în fond, se alătură lui Chiuariu și Varga și nu mai are niciun fel de probleme. 

Cristi Ciupercă