7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 8:49
No menu items!

Decizia care poate crea un precedent. Tribunalul Suceava a anulat obligativitatea certificatului verde

spot_img

Tribunalul Suceava a decis că studenţii Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST) pot participa la cursuri fără dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală. Liga Studenţilor din Iaşi a atacat în instanţă hotărârile conducerii universităţii mureşene, care impuneau obligativitatea certificatului verde. Decizia instanţei nu este definitivă, dar este executorie.

Tribunalul Suceava a suspendat, la cererea Ligii Studenţilor şi a cinci studenţi ai Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureş, deciziile instituţiei de învăţământ prin care s-a condiţionat accesul studenţilor la activitatea didactică şi în căminele universităţii de vaccinare, testare anti-covid sau de trecerea prin boală.

Potrivit Ligii Studenţilor Iaşi, hotărârea nu este definitivă, însă este executorie de drept şi îşi produce efectele din momentul pronunţării instanţei. Pe durata suspendării hotărârii universităţii, conducerea UMFST nu poate emite nicio altă decizie cu conţinut identic sau similar, prin care să condiţioneze în vreun fel accesul studenţilor la cursuri.

Liga Studenţilor din Iaşi mai arată studenţii din cadrul UMFST Târgu Mureş pot din nou participa fizic la activităţile didactice şi pot beneficia de locurile de cazare din cămine, fără absolut nicio constrângere legată de prezentarea vreunei dovezi de vaccinare, testare sau trecere prin boală. 

M. Nedelcu