18.9 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 22:01
No menu items!

De ce vrea Iohannis la șefia NATO: Țările din flancul estic sunt în prima linie în fața posturii agresive a Rusiei

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că ţările din Flancul Estic al NATO sunt în prima linie aliată de descurajare, în faţa posturii agresive a Rusiei şi este, de aceea, o aspiraţie legitimă pentru o reprezentare mai semnificativă în structurile de conducere ale NATO. 

”Aderarea ţării noastre la NATO şi parcursul nostru european au fost principalele obiective strategice naţionale după Revoluţia din 1989. Odată îndeplinite, apartenenţa la NATO a devenit unul dintre fundamentele solide pe care am dezvoltat România de astăzi, România un Aliat puternic, responsabil şi respectat în Europa şi în lume, profund angajat în arhitectura de securitate europeană şi cea euroatlantică”, a afirmat preşedintele în discursul susţinut la evenimentul dedicat împlinirii a două decenii de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică „România-Nato, 20 de ani”

Klaus Iohannis a mai spus că România găzduieşte structuri NATO operaţionale şi robuste, iar militarii noştri colaborează şi se instruiesc în România împreună cu peste 5.000 de camarazi din Statele Unite ale Americii, Franţa, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Ţările de Jos, Spania, Macedonia de Nord şi Luxemburg.

”Actualul context generat de războiul de la graniţele noastre sporeşte relevanţa României ca pilon de securitate şi stabilitate regional. Importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spaţiului euroatlantic, aşa cum a fost recunoscută la Summitul NATO de la Madrid în 2022, ca urmare a demersurilor susţinute ale României, este astăzi incontestabilă. Am întărit şi vom continua să întărim securitatea României şi vom depune eforturi suplimentare pentru a consolida structurile aliate de pe teritoriul României”, a subliniat Iohannis.

Şeful statului a ţinut să menţioneze că ”ţările din Flancul Estic al NATO sunt, în aceste vremuri, în prima linie aliată de descurajare şi apărare pentru menţinerea securităţii euroatlantice în faţa posturii agresive a Rusiei”.

”Este, de aceea, o aspiraţie legitimă pentru o reprezentare mai semnificativă în structurile de conducere ale NATO a unei întregi regiuni care, de-a lungul istoriei, s-a confruntat permanent cu pericolul rusesc. România a primit recunoaşterea tuturor aliaţilor pentru performanţele şi profesionalismul militarilor noştri şi şi-a consolidat statutul de partener de încredere în interiorul NATO. Acestea au şi fost, de altfel, argumentele intrării mele în competiţie pentru funcţia de Secretar General al NATO, având convingerea că experienţa şi înţelegerea aprofundată a specificului acestei regiuni complicate reprezintă atuuri semnificative pentru deciziile viitoare pe care Alianţa va trebui să le ia astfel încât să asigure securitatea euroatlantică”, a mai spus preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luna trecută că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO.

                                                                                                           Adina Bucur