14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 12:15
No menu items!

De ce îl sună Ponta pe Băsescu

spot_img

Victor Ponta a anunţat, după reuniunea de la Bruxelles, că în drum spre aeroport o să îl sune pe preşedinte pentru întâlnirea de miercuri legată de mandatul de reprezentare la Consiliul European.

“În drum spre aeroport o să îl caut pe preşedinte ca să stabilim întâlnirea”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu nu a primit solicitare din partea premierului Victor Ponta de a avea o întrevedere miercuri, aceasta urmând a fi stabilită când va fi adresată o solicitare, în funcţie de agendele celor doi, a precizat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu a primit până la această oră nicio solicitare din partea primului-ministru al Guvernului României, domnul Victor Ponta, în vederea unei întâlniri în cursul zilei de mâine. Când va exista o astfel de solicitare, evident se va stabili o zi şi o oră în funcţie de agendele celor doi înalţi oficiali”, a declarat Oprea.

În programul public de miercuri al preşedintelui Băsescu, anunţat de Administraţia prezidenţială, figurează primirea delegaţiei FMI, BM şi CE şi a unei delegaţii a companiei Dacia-Renault.