18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 14:48
No menu items!

De ce avem și nu avem un rege?

spot_img

SR Stanescu

  • Sorin Roșca Stănescu

Slavă Domnului, Majestatea Sa, Regele Mihai al României trăiește! Este ultimul supraviețuitor dintre conducătorii de state, care au decis soarta omenirii în cel de-al Doilea Război Mondial. La Palatul Elisabeta a fost sărbătorită, duminică, ziua de 10 mai, readusă la rangul de zi națională. Și, totuși, România, deși are un rege, nu este o monarhie. Oare de ce?

Pentru a răspunde la această întrebare, cred că este interesant pentru cititori să afle de ce ziua de 10 mai a redevenit, pentru prima dată după multe decenii, o zi națională și de ce, totuși, nu este și cea mai importantă sărbătoare a românilor. Așa cum a fost până când Majestatea Sa a fost forțat, cu pistolul la tâmplă, să părăsească țara, al cărei suveran a fost și este. Răspunsul, extrem de succint, la întrebarea de mai sus este că toți cei care au fost și mai sunt comuniști au fost și sunt dușmani ai monarhiei. Ei l-au alungat pe Regele nostru. Ei au încercat să șteargă cele mai luminoase decenii de afirmare a României, ca una dintre civilizațiile europene de prim-rang. Eu sunt cei care au instaurat republica. Ei sunt cei care au considerat că ziua în care România și-a căpătat, după uriașe sacrificii, independența, ziua de 10 mai nu merită să mai fie menținută drept cea mai importantă zi a românilor pentru că, nu-i așa, comuniștii fuseseră cei care au închinat țara Moscovei? Și, apoi, au subjugat-o propriilor interese. Iar astăzi, tot urmașii comuniștilor sunt cei care, în Parlamentul României, s-au opus atunci când senatorul Puiu Hasotti împreună cu mulți alți parlamentari liberali, între care m-am numărat și eu, a încercat să facă din ziua de 10 mai, din nou, ceea ce a fost cândva. Și ceea ce se cuvine să fie. Cea mai importantă sărbătoare a românilor. Și s-a opus PSD împreună cu parlamentarii coaliţiei aflată la guvernare. Ceea ce totuși s-a obținut, și nu este chiar puțin, este că ziua de 10 mai să redevină, totuși, o zi de sărbătoare națională.

Realitatea descrisă mai sus este relevantă pentru motivele care fac, astăzi, din România un stat ciudat. Care îl venerează, din ce în ce mai mult, pe Regele Mihai, și, totuși, refuză să întreprindă cele necesare pentru a readuce monarhia la locul cuvenit. Au fost doar câteva decenii care au schimbat, cu desăvârșire și într-o manieră care nu a mai putut fi întoarsă, nici măcar de Moscova, destinul acestei țări. Au fost deceniile pe care le-au trăit românii sub domnitorul și, apoi, Regele Carol I și sub Regele Ferdinand. După care au urmat vremuri tulburi, caracterizate prin ascensiunea, în Europa, a nazismului și abandonarea României de către marile puteri, o dramă din care tânărul Rege Mihai, în ciuda gestului sau înțelept, curajos și eroic, nu ne-a mai putut salva. Sub comunism, deși circa 90% dintre români erau monarhiști, acest raport, treptat, s-a inversat.

Propaganda și-a atins ținta. Ea a lucrat prin dezinformare, denigrare, printr-o grasă falsificare a istoriei. Noi nu avem, astăzi, un rege pentru că majoritatea cetățenilor României sunt republicani. Iar ei sunt republicani pentru că sunt, în continuare, o masă de manevră dezinformată.

Deși îl respectăm și îl venerăm pe Regele Mihai și, în ciuda faptului că ziua de 10 mai redevine zi națională, ce constatăm? Că cetățenii României, în continuare, învață o istorie falsă. Nu neapărat de la un ticălos ca Traian Băsescu. Ci, culmea, chiar din manualele de istorie, din întreaga istoriografie a ultimelor decenii, în care prea puțin li se predă  românilor lecția exemplară a monarhiei și a monarhilor români.

Dar dacă știm acest lucru, atunci știm și care este soluția. Pe de o parte, o informare corectă a populație, iar pe de altă parte, şi, abia apoi, un referendum constituțional, absolut necesar, prin care românii să fie întrebaţi ce doresc. Așa cum se cuvine. Iar ei să răspundă. Vor monarhie sau vor republică? Până atunci, avem și nu avem un rege.