18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 13:33
No menu items!

De ce au decis judecătorii ca Mircea Băsescu să rămână în arest. MOTIVELE INSTANȚEI

spot_img

Curtea de Apel Constanța a considerat că fratele președintelui trebuie să rămână în arest deoarece sunt îndeplinite mai multe condiții ale pericolului social.

Basescu_Mircea_SZ

Magistrații explică, în încheierea ședinței de judecată de acum 3 zile, când s-a decis ca Mircea Băsescu și complicele său, Marian Căpățână, să rămână în arest, că lăsarea în libertate a celor doi prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul concret pentru ordinea publică este conturat de natura şi gravitatea infracţiunilor de care sunt acuzaţi inculpaţii, circumstanţele reale de comitere a presupuselor fapte penale, scopul urmărit – de obţinere a unor foloase considerabile de pe urma unor persoane interesate în rezolvarea pe căi ilicite a unor probleme judiciare, suma mare de bani care ar fi făcut obiectul activităţii infracţionale, respectiv 250.000 de euro, iar în cazul inculpatului […], suma de 350.000 euro oprită de la martorii denunţători, valorile sociale lezate şi ocrotite de normele penale, precum şi impactul social intens negativ a unor astfel de fapte cu consecinţe asupra persoanelor şi organelor abilitate să aducă la îndeplinire actul de justiţie, precum şi asupra instituţiilor statului.

încheiere ședință cameră de consiliu, 18 iulie 2014

Magistrații mai susțin că în aceste condiții nu există motive teeminice care să convingă instanța că inculpații pot fi judecați în stare de arest la domiciliu, sau de control judiciar, deoarece temeiurile pentru care s-a luat măsura arestului preventiv sunt valabile încă.

Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fiind proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpaţilor iar raportat la circumstanţele cauzei, perioada de o lună de arest în care procesul penal a parcurs faza urmăririi penale este prea scurtă pentru a considera că motivele iniţiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi-au pierdut din relevanţă.

încheiere ședință cameră de consiliu, 18 iulie 2014

Fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Marian Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Acest proces se judecă de către instanţa constănţeană, după ce Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa.

S.M.