De ce are primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, sechestru pe 2 case, 2 apartamente și 260.000 de mp teren

DNA i-a trimis în judecată, pentru abuz în serviciu, alături de primarul municipiului Buzău, și pe fostul director al Serelor Buzău, Nicolae Trandafir și fostul șef al Cadastrului

boscodeala buzau

Procurorii susțin că cei trei au făcut posibilă trecerea unei suprafețe de 33 de hectare de teren arabil din domeniul public al statului, în domeniul privat al municipiului Buzău. Zona scoasă din circuit era în administrarea stațiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, care se ocupă cu producerea și cercetarea semințelor din categorii biologice superioare.

Primarul Constantin Boșcodeală a cerut Prefecturii, mai exact Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate, restituirea celor 33 de hectare, pe motiv că au aparținut fostului izlaz comunal. cu avizul șefei de la Cadastru de la acea vreme, Viorica Stanca, și un reprezentant al ADS, primarul și-a luat în primire terenurile, dar nu din cadrul Serelor Buzău, ci din suprafața Stațiunii de Cercetare, pe un cu totul alt plasament, mult mai bine poziționat economic. Practic, cele 33 de hectare luate de Primărie erau mult mai valoroase, pentru că erau în imediata vecinătate a cartierelor orașului, în loc de zona de la intrarea în oraș, lângă calea ferată, unde erau hectarele celor de la Sere. Directorul de atunci al Stațiunii de Cercetare, Nicolae Trandafir, nu s-a opus preluării acestor terenuri, nu a făcut niciun fel de contestație, așa că a provocat o pagubă de peste 12,5 milioane de lei statului român.

Având în vedere cuantumul prejudiciului cauzat prin infracţiunile descrise, precum şi împrejurarea că până în prezent acesta nu a fost recuperat, în scopul evitării ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor ce pot face obiectul reparării pagubei produsă prin infracţiune, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii, constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor, până la concurenţa sumelor de 12.720.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat statului (la nivelul anului 2001, al săvârşirii faptei) şi de 11.528.760 lei, reprezentând prejudiciul cauzat Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, după cum urmează:
Inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian:
– imobil – casă de locuit situat în municipiul Buzău, cu suprafaţă construită desfăşurată de 218,39 mp., cota de 1/2;
– apartament situat în municipiul Buzău, cu suprafaţa utilă de 72,27 mp.
– apartament în municipiul Buzău, cu suprafaţa utilă de 43,84 mp.,cota de 1/2;
– suprafaţa de 48.702, 00 mp. teren arabil situat în extravilanul comunei Amaru, judeţul Buzău,
– suprafaţa de 68.995,00 mp. teren arabil situat în extravilanul comunei Amaru,
– suprafaţa de 50.004,00 mp. teren arabil în extravilanul comunei Amaru, judeţul Buzău – cota de 1/2,
– suprafaţa de 50.000,00 mp. teren arabil în extravilanul comunei Amaru, judeţul Buzău, – cota de 1/2,
– suprafaţa de 40.800,00 mp. teren arabil în extravilanul comunei Amaru, – cota de 1/2;
– imobil situat în oraşul Năvodari, zona Mamaia, format din teren intravilan în suprafaţă de 194 mp. şi casă de vacanţă formată din 3 camere şi dependinţe cu suprafaţa construită de 81 mp. – cota de 1/2;
– teren în suprafaţă de 2930 mp. pădure, situat în extravilanul comunei Stâlpu, judeţul Buzău,- cota de 1/2;
– teren în suprafaţă de 670 mp. păşune situat în extravilanul comunei Merei, judeţul Buzău,- cota de 1/2;
– autoturism marca BMW 525 I,
– remorcă transport ambarcaţiuni marca UMBRA RIMORCHI URIM 5B/M,
Inculpata Stana Viorica
– teren arabil în suprafaţă de 3300 mp. situată în intravilanul municipiului Buzău,
– teren arabil – păşune în suprafaţă de 24.200 mp. situată în intravilanul municipiului Buzău,
– teren arabil extravilan – păşune în suprafaţă de 50.000 mp. situată în intravilanul municipiului Buzău,
– autoturism marca Renault Megane M LMSF – cota de 1/2;

Inculpatul Nicolae Trandafir
– Apartament situat în municipiul Buzău – cota de 1/2;
– autoturism marca Renault Clio LBOBC5 – cota de 1/2.

comunicat DNA

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Dâmboviţa, ca urmare a admiterii cererii formulată de procurori în sensul desemnării altei instanţe egală în grad cu Tribunalul Buzău – instanţă competentă să judece cauza în fond. Primarul Constantin Boşcodeală a mai fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, într-un alt dosar.

M.N.

1 COMENTARIU

Comments are closed.