De ce a fost eliberat condiționat fostul premier Adrian Năstase

Tribunalul București a dat publicității motivarea deciziei definitive de eliberare din închisoare

Nastase_SZ 3

Tribunalul Ilfov arată, în motivarea deciziei de liberare condiţionată a lui Adrian Năstase, că fostul premier a avut un „comportament foarte bun” în penitenciar, s-a implicat în „influenţarea pozitivă” a celorlalţi deţinuţi şi a dat „dovezi de îndreptare”.

Potrivit motivării deciziei, Adrian Năstase, a obţinut, în urma participării la activităţile de educaţie, 490 credite şi a fost recompensat de opt ori. De asemenea, fostul premier a publicat trei lucrări ştiinţifice, pentru care i s-au scăzut din pedeapsă 105 zile.

Raportat la circumstanţele personale ale condamnatului, tribunalul are în vedere faptul că petentul pe durata detenţiei a avut un comportament foarte bun, a participat în mod constant la activităţile educative şi asistenţă psihosocială desfăşurate în penitenciar, implicându-se cu precădere în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane privative de libertate. Este adevărat că cel condamnat a mai suferit o condamnare cu executare în regim de detenţie din care a fost liberat condiţionat la data de 18 martie 2013, dar în perioada de aproximativ 10 luni în care acesta a executat restul de pedeapsă în stare de libertate nu a mai săvârşit alte fapte penale şi s-a reintegrat în mod firesc în societate

Tribunalul București
motivarea deciziei de eliberare

În 21 august, Adrian Năstase a ieșit din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Ilfov a decis, definitiv, ca el să fie eliberat condiţionat, pentru că a executat o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare. Instanţa a respins atunci contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 4, prin care s-a stabilit ca fostul premier Adrian Năstase să fie eliberat condiţionat.

Adrian Năstase a executat efectiv 500 de zile de pedeapsă, respectiv 228 de zile din pedeapsa primită în dosarul „Zambaccian” şi 272 din condamnarea dispusă în „Trofeul calităţii”. La acestea s-au adăugat 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, respectiv elaborarea unor lucrări ştiinţifice. Astfel, s-a considerat că Năstase a executat 605 zile din pedeapsă.

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU