Data dezbaterii moțiunii PNL, stabilită lunea viitoare

Ședinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului nu a avut cvorum marți.

Plen_parlament_SZ

Anunțul legat de amânarea unei decizii în cazul dezbaterii moțiunii de cenzură depusă de PNL a fost făcut, marți seara, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Nici măcar colegii care fac parte din grupurile politice parlamentare nu au venit la Biroul Permanent, pe cale de consecinţă Birourile Permanente reunite nu au cvorum. În conformitate cu Regulamentul, cvorumul la Birourile Permanente reunite este de 14 din cei 26. Dacă colegii mei din opoziţie veneau toţi, atunci nu mai aveam nicio problemă şi astăzi puteam să stabilim în cinci zile, aşa cum ne obligă Regulamentul, să facem o şedinţă de plen în care să fie citită moţiunea. Pentru că nu avem această posibilitate am decis şi voi face toate diligenţele ca lunea viitoare, la ora 12.00, membrii Birourilor Permente reunite să fie convocaţi

 Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor

Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat că în cazul în care nici la următoarea şedinţă a conducerii celor două Camere nu va exista cvorum, atunci va găsi o soluţie pentru o decizie fără cvorum.

“Dacă la a treia întâlnire (a Birourilor Permanente reunite, n.r.) colegii din opoziţie nu vin, atunci mă voi consulta cu domnul Tăriceanu şi vom face un Birou Permanent în care, pentru a respecta opoziţia, vom decide dacă trebuie sau nu să avem cvorum. În acest moment sunt obligat, conform Regulamentului, să am cvorum, nu pot să iau nicio decizie în Biroul Permanent, mai ales de o asemenea gravitate, moţiunea de cenzură care poate să retragă sprijinul Guvernului de către Parlament, nu pot să încalc Regulamentul”, a afirmat Zgonea.

El a fost întrebat de la ce moment se calculează termenul obligatoriu de cinci zile pentru citirea moţiunii de cenzură în plenul Parlamentului, de la momentul înregistrării documentului sau de la momentul şedinţei Birourilor Permanente reunite.

“Poate cineva să pună pe ordinea de zi a plenului fără aprobarea Birourilor Permanente reunite? Nu există nici la Senat, nici la Camera Deputaţilor posibilitatea ca un deputat să introducă pe ordinea de zi a plenului, fără aprobarea Biroului Permanent. Chiar şi grupurile politice parlamentare depun prima dată o cerere la BP, după ce este respinsă de Birou atunci are posibilitatea să o depună în plen. Altfel nu se poate completa ordinea de zi. Se poate respecta acea prevedere cu obligativitatea ca Birourile Permanente reunite să fie în cvorum şi să ia o decizie, până atunci nu putem decât să încălcăm legea”, a răspuns Zgonea.

Articolul 92, aliniatul 1 din Regulamentul celor două Camere ale Parlamentului precizează: “Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii”.

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a depus marţi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, semnată de parlamentari PNL, PDL, PPDD şi PMP, la conducerea celor două Camere ale Parlamentului.

Conform Regulamentului şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Votul asupra moţiunii de cenzură este secret cu bile.

R.D.

NICIUN COMENTARIU