19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:13
No menu items!

Daniela Lulache este noul director general al Nuclearelectrica

spot_img

Daniela Lulache este noul director general de la Nuclearelectrica

Daniela Lulache a fost aleasă marți director general al companiei Nuclearelectrica, potrivit unor surse oficiale. Luna trecută, Lulache a fost aleasă în Consiliul de Administrație al companiei, iar, la finalul anului trecut, aceasta a refuzat postul de director general interimar.

Lulache este un personaj controversat în administraţia din România, în condiţiile în care aceasta a primit indemnizaţii-record în funcţia de director general al Fondului Proprietatea. Ea a obţinut în 2009, ultimul ei an de mandat, venituri nete de 1,86 milioane de lei (440.000 de euro). A fost îndepărtată de la conducerea FP în schimbul unei compensaţii de 2,6 milioane de lei.

Lulache a negociat şi finalizat tranzacţia de participaţii minoritare la CEZ Vânzare, CEZ Distribuţie şi CEZ Servicii către CEZ, considerată cea mai mare tranzacţie din piaţa de fuziuni şi achiziţii a anului 2008 din România.

Până de curând, Daniela Lulache a fost consilier al viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu.

Ceilalți șase membri ai CA la Nuclearelectrica sunt:

–         Carmen Radu, Vicepreşedinte al Eximbank şi Membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare;

–         Alexandru Săndulescu, consilier superior pe politică energetică la Cabinetul Primului Ministru al Republicii Moldova, în cadrul ‘EU High Level Policy Advisory Mission’, proiect finanțat de UE şi implementat de UNDP;

–    Alexandru Alexe, reprezentant în Adunarea Generală a Acţionarilor a SN Nuclearelectrica S.A. şi membru al Comisiei de pregătire şi derulare a ofertei publice de acţiuni ce va avea loc în cursul acestui an;

–        Dan Popescu , Secretar General al Agenţiei Nucleare pentru Deşeuri Radioactive;

–   Ionel Bucur, directorul sucursalei CNE Cernavodă şi membru în Consiliul de Administraţie al Energonuclear;

–        Dragos Paul Popescu, Director General al companiei EnergoNuclear.

Nuclearelectrica este controlată în proporţie de 90,3% de către Ministerul Economiei, Fondul Proprietatea având o participaţie minoritară de 9,7%. Compania a avut în 2011 venituri de circa 1,5 miliarde de lei şi un profit net de 83 milioane de lei.

foto: realitatea.net

Cosmina Croitoru