Daniela Lulache, “cocoţată” de PSD la şefia Nuclearelectrica

Daniela Lulache este noul director general de la Nuclearelectrica

Daniela Lulache, "cocoţată" de PSD la şefia Nuclearelectrica

Daniela Lulache, unul dintre cele mai controversate personaje din administraţia românească, a fost “înscăunată” director general al Nuclearelectrica de liderii PSD. Numirea acesteia fost făcută la propunerea “baronului” Nicuşor Constantinescu – preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi prim-vicepreşedinte al filialei Constanţa a PSD, susţinut de preşedintele filialei Radu Mazăre.

Surse din cadrul filialei PSD Constanţa au explicat pentru Sursa Zilei că, potrivit algoritmului în materie de numiri în funcţii publice, desemnarea directorului general al companiei Nuclearelectrica revine, de aproximativ 15 ani, indiferent de guvernare, filialei Constanţa a partidului aflat la putere. În acest caz -PSD.

Deşi propunerea făcută de Nicuşor Constantinescu a stârnit nemulţumiri în USL – atât în tabăra social-democrată, cât şi în cea liberală – Daniela Lulache a fost acceptată, în final, de Victor Ponta. Motivele invocate de acesta: “baronii” constănţeni erau deja furioşi pentru că au pierdut în faţa liberalilor atât Portul Constanţa şi Oil Terminal, cât şi fotoliul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, după ce Valentin Preda – omul lui Radu Mazăre în guvern  – a fost pus sub acuzare de procurorii anticorupţie pentru complicitate la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informații în legătură cu fapte de corupție și infracțiunea de deținere, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce constituie secret de stat.

Lulache, propulsată pe relaţia Zgabercea – Constantinescu

Numirea Danielei Lulache în funcţia de director general al Nuclearelectrica i-a fost sugerată însă lui Nicuşor Constantinescu de Cristian Zgabercea (fost consilier al preşedintelui CJ Constanţa, fost director al Direcţiei Cultură din cadrul CJ), considerat “mâna dreaptă” a baronului constănţean. Fost operator în TVR, Zgabercea a fost propulsat de Nicuşor Constantinescu – cel care i-a fost şi naş de cununie – la şefia televiziunii publice, unde ocupă acum, în comitetul director, funcţia de coordonator cu atribuţii de producător general.

Relaţia Danielei Lulache şi a soţului acesteia, Cristian Lulache, cu Cristian Zgabercea datează de peste zece ani, din perioada în care Zgabercea nu-şi făcuse încă loc la dreapta “baronului” PSD de Constanţa. Astfel, potrivit datelor disponibile la Registrul Comerţului, Daniela şi Cristian Lulache sunt asociaţi cu Zgabercea în societatea Vlasercris Company SRL, înfiinţată în noiembrie 2002. Având ca obiect de activitate “hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”, firma al cărei acţionar majoritar (50% din acţiuni) este chiar Daniela Lulache (Cristian Lulache şi Cristian Zgabercea împart câte 25% din acţiuni) are sediul social în staţiunea Azuga de pe Valea Prahovei. Aceleaşi date arată că soţii Lulache şi Cristian Zgabercea deţin în Azuga, două hoteluri, o pensiune şi un restaurant.

În plus, Cristian Lulache şi Zgabercea împart acţiunile şi în societatea Anna Comrom SRL. Deşi are sediul social în sectorul 1 al Capitalei, în casa părintească a lui Zgabercea, firma are ca obiect de activitate “acvacultura în ape dulci”.

Folosindu-şi influenţa câştigată în PDS Constanţa, Cristian Zgabercea şi-a ajutat vechea parteneră de afaceri nu doar să revină după o pauză de peste trei ani la conducerea unei instituţii publice, ci şi să încaseze un salariu pe măsură. Comitetul de nominalizare şi remunerare al Nuclearelectrica a propus ca directorii executivi ai companiei, inclusiv directorul general Daniela Lulache, să primească indemnizaţii lunare cuprinse între 62.400 lei (14.200 euro) şi 76.800 lei (17.500 euro).

Raluca Dan

NICIUN COMENTARIU