14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 13:06
No menu items!

Dan Voiculescu, întâmpinat la IPJ Ilfov de un protestatar: „Este reprezentantul sistemului opresiv condus de Traian Băsescu”. VIDEO

spot_img

Protestatarul purta un aparat de fotografiat ca să pară fotoreporter

Dan_Voiculescu_SZ

Dan Voiculescu a fost întâmpinat, miercuri dimineaţă, în fața sediului IPJ Ilfov, nu numai de jurnaliști, ci și de un așa-zis protestatar, supărat pe toată clasa politică.

Bărbatul purta un aparat de fotografiat, probabil ca să dea impresia că este jurnalist, iar imediat după ce a țipat la adresa lui Dan Voiculescu, s-a făcut nevăzut. 

Fondatorul Partidului Conservator crede că bărbatul este „reprezentantul sistemului opresiv condus de Traian Băsescu”.

Este reprezentatul aparatului represiv din România condus de Traian Băsescu. Omul a venit cu aparat de fotografiat, ca să semene cu voi, îmbrăcat ca voi, civilizat, nimeni nu a vorbit cu el. A vorbit cu voi înainte? Nu. Aștepta momentul să vin eu să înceapă să urle. Foarte bine. Omul și-a făcut datoria, probabil că își încasează banii. Ăștia am ajuns…

Dan Voiculescu

Protestatarul, pe care, potrivit unor surse, îl cheamă Bogdan Dinulescu, le-a spus jurnaliștilor că este „un om normal”, că a terminat 12 clase, și-a luat Bacalaureatul, a făcut taximetrie și locuiește în Voluntari.

Andrei Tudor