8 C
București
luni, 29 noiembrie 2021 - 10:00
No menu items!

Dan Voiculescu: Băsescu este o umbră care a vorbit

spot_img

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, îl consideră pe preşedintele Traian Băsescu ca fiind acum doar o umbră, după ce a fost demis de 7,4 milioane de români, umbră care luni a… vorbit!

Voiculescu susţine că Traian Băsescu, care mai are iluzii de preşedinte, a demonstrat în discursul de la Cotroceni că a ajuns “un domn speriat de realitate, refugiat într-un univers paralel în care încă mai manipulează şi ameninţă”. “Ieri umbra a vorbit. A încercat să se arate mare, ameninţătoare, sigură pe sine. A încercat să reia manipulările de altădată, să instige la ură împotriva Parlamentului şi să ascundă 8,5 milioane de voturi valide sub câteva voturi fraudate. A încercat, dar tot ce a reuşit a fost să se arate copleşit de votul de la referendum. Un adevărat preşedinte ştie că nu poţi ascunde un elefant sub o muscă, ştie că nu poţi manipula la infinit, ştie că nu poţi fugi mereu de realitate “, a spus Voiculescu. Luni, a continuat preşedintele fondator al PC, domnul Băsescu a comis o tentativă ridicolă, lipsită de adevăr şi substanţă, de a-şi recăpăta statutul de preşedinte. A eşuat. „Preşedinte al României ajungi şi rămâi când primeşti votul şi încrederea românilor. Când nu le primeşti, rămâi o umbră”, scrie Dan Voiculescu într-o postare pe blogul său personal. (C.C.)