Dan Voiculescu a pierdut procesul cu Traian Băsescu

Dan Voiculescu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu pentru declaraţia făcută în iulie 2012, în plenul Parlamentului, potrivit căreia Voiculescu ar fi spus că trebuie controlată Justiţia

Dan Voiculescu_SZ

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti i-au dat câştig de cauză fostului preşedinte, menținând, practic, decizia din 2 mai 2014 a Tribunalului Bucureşti. Judecătoria sector 5 a decis, cu un an în urmă, în 2013, că afirmația lui Băsescu privind controlarea justițieieste o faptă ilicită, dar nu poate fi catalogată ca fiind “de interes general, public, politic”, așa că i-au dat câștig de cauză lui Dan Voiculescu. Șeful statului a făcut apel și a câștigat, apoi, la Tribunalul București, și acum din nou, la Curtea de Apel, a cărei decizie este irevocabilă.

În 5 iulie 2012, preşedintele Traian Băsescu a declarat, în plenul Parlamentului, că “unul din liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu” a afimat că trebuie controlată justiţia, el adăugând că “acele vremuri” au trecut.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu l-a dat în judecată pe Băsescu pentru afirmaţii defăimătoare, precizând că nu va cere daune, ci doar să admită faptul că a minţit.

Dan Voiculescu este închis pentru zece ani, pedeapsă primită în dosarul “Institutului de Cercetări Alimentare”.

NICIUN COMENTARIU