Dan Voiculescu și alți cinci inculpați în dosarul ICA s-au predat Poliției UPDATE

Cei șase așteaptă la Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și la Poliția Capitalei mandatele de executare a pedepselor decise vineri de Curtea de Apel București

Dan Voiculescu_SZ

  • UPDATE

Mandatele de executare pe numele celor 7 inculpați în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) care au fost condamnați la pedepse cu executare au ajuns la Poliție.

Surse judiciare au precizat că toți condamnaţii în cauză vor fi duşi la Penitenciarul Rahova, unde ar urma să stea în carantină timp de 21 de zile, iar Administraţia Penitenciarelor va stabili, după cel mult o lună, regimul şi locul de detenţie. Regimul de detenţie se stabileşte în funcţie de vârsta deţinutului, starea de sănătate şi antecedentele penale ale acestuia.

Condamnat vineri la 10 ani de închisoare (pedeapsă dublă față de cea dictată de Tribunalul București, de 5 ani de închisoare) în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Dan Voiculescu s-a predat, vineri după-amiază, la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Ilfov.

Mandatul de executare a pedepsei urmează să fie emis de Tribunalul Capitalei, după ce această instanţă primeşte sentinţa de la Curtea de Apel București.

După primirea mandatului, Dan Voiculescu va fi încarcerat. El ar urma să stea în carantină timp de 21 de zile, cel mai probabil la Penitenciarul Rahova. După cel mult o lună, Administraţia Penitenciarelor îi va stabili regimul şi locul de detenţie.

Regimul de detenţie se stabileşte în funcţie de vârsta deţinutului, de starea de sănătate şi de antecedentele penale ale acestuia.

Dan Voiculescu are 67 de ani şi, potrivit legii, ar putea fi eliberat după ce execută o treime din pedeapsă.

Tot la IPJ Ilfov s-a predat vineri după-amiază și Gheorghe Mencinicopschi, condamnat la 8 ani de închisoare (și pedeapsa sa a fost majorată de Curtea de Apel București cu doi ani, în condițiile în care Tribunalul București dispusese o pedeapsă de 6 ani de închisoare).

Gheorghe Mencinicopschi are 65 de ani și ar putea fi eliberat și el după ce execută o treime din pedeapsă.

Fostul ministru al comunicațiilor Sorin Pantiş (condamnat la 7 ani de închisoare, de altfel și pedeapsa lui a fost majorată de CAB cu 1 an, în condițiile în care Tribunalul București îl condamnase pe fond la 6 ani de închisoare) s-a predat la Poliţia Capitalei.

Alți trei condamnaţi în dosarul ICA Jean Cătălin Sandu (condamnat la 6 ani de închisoare), Corneliu Popa (8 ani de închisoare – și pedeapsa acestuia a fost majorată de CAB cu 2 ani) şi Flavius Adrian Pop (5 ani de închisoare – pedeapsa acestuia a fost redusă cu un an față de cea decisă de instanța de fond) s-au predat tot la Poliția Capitalei.

R.D.

NICIUN COMENTARIU