22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:00
No menu items!

Dădeau permise pe șpagă. Patru polițiști de la Rutieră și Înmatriculări, reținuți

spot_img

Patru polițiști au fost reținuți la Brașov pentru că ar fi primit mită ca să favorizeze unii candidați la obținerea permisului de conducere. Pentru unii dintre aceștia, polițiștii de la DGA au stabilit că ar fi primit bunuri și bani și de la șoferii care au încălcat regulile de circulație.

Un agent de poliţie rutieră de la Poliţia Poiana Braşov, unul de la Poliţia Râşnov şi doi agenţi de poliţie de la SPRPCIV Braşov – examinatori/înmatriculare au fost reținuți, alături de alte trei persoane, complici, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împreună cu ofițerii de la DGA Brașov.

Ancheta a stabilit că poliţişti rutieri ar fi primit, în anumite situaţii, diverse foloase pentru a nu aplica măsurile legale în cazul constatării unor încălcări ale regulilor de circulaţie pe drumurile publice. De asemenea, unul dintre poliţişti ar fi instigat un conducător auto, căruia îi reţinuse permisul, la conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, iar în altă situaţie, prin activităţile întreprinse, poliţistul ar fi favorizat o persoană aflată într-o procedură judiciară prin îngreunarea cercetărilor.

„Totodată, cercetările vizează şi fapte ale unor lucrători din cadrul SPCRPCIV care, în schimbul unor foloase, ar fi favorizat candidaţii la obţinerea permisului de conducere ori ar fi programat, preferenţial, diverse persoane fie pentru susţinerea examenului, fie pentru înmatriculare sau preschimbarea permisului”, au declarat reprezentanții Parchetului Brașov.

Cele trei persoane reținute, care nu fac parte din Poliție, sunt doi bărbați care au dat mită pentru a obţine permisul de conducere, iar unul este complicele prin intermediul căruia s-a dat mita către examinatori. 

Cei șapte au fost reținuți după perchezițiile care au avut loc duminică, la cele trei structuri de poliţie din judeţul Braşov dar și la domiciliile acizaților, în peste 20 de locații din Braşov, staţiunea Poiana Braşov, oraşul Râşnov, localităţile Moieciu, Dumbrăviţa, Hărman şi Hălchiu.

M. Nedelcu