6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 8:20
No menu items!

Dacia devine exclusiv electrică

spot_img

Grupul Renault a decis ca, respectând tendinţele mondiale, marca Dacia să se „electrifice” în totalitate. Așadar, maşinile produse la Mioveni vor renunţa la motoarele pe benzină, motorină şi, mai ales, GPL, astfel încât din 2035 mașinile Dacia să fie în totalitate electrice.

Pe lângă faptul că Dacia va deveni o marcă exclusiv electrică, la Mioveni se vor produce inclusiv propulsoare electrice şi acumulatori.

„Avem deja tehnologia şi urmează să fie implementată”, a declarat Denis Le Vot, vicepreşedinte executiv în cadrul Grupului Renault, CEO pentru Dacia şi Lada.

Rolul uzinei de la Mioveni nu va ţine însă doar de asamblarea unor piese aduse din diverse colţuri ale lumii, constructorul autohton fiind responsabil şi de producţia de motoare electrice şi baterii.

În final, totul ţine de reglementările Comisiei Europene. „Maşinile vor deveni din ce în ce mai scumpe din cauza noilor reglementări, iar următorul pas va fi trecerea la Euro 7. Când preţul creşte atât de mult, oamenii se gândesc de două ori înainte de a plăti peste 20.000 de euro pentru un automobil, mai ales când te uiţi ce cumpărai cu aceşti bani în urmă cu cinci ani”, a explicat Denis Le Vot, citat de playtech.ro, care care a mai precizat că decalajul tehnologic dintre modelele produse de Renault şi Dacia s-a redus la numai 4 ani.

„În 2035 toate modelele Dacia vor fi electrice, este un pas pe care îl vom face şi vom electrifica şi uzina de la Mioveni. Dacia nu este front-runner acum pe electric, dar mizează momentan pe motorizările pe GPL. Nu trebuie să uităm că la Mioveni noi producem acum cele mai mari maşini şi putem spune că vom avea acele joburi în România şi peste 100 de ani”, a mai spus vicepreşedinte executiv în cadrul Grupului Renault.

În prezent, Dacia se bazează pe un singur model electric, Spring, o maşina care poate fi cumpărată cu sume sub 10.000 de euro, după aplicarea subvenţiei de la stat pentru achiziţionarea autovehiculelor „verzi”.

                                                                                                   C.D.