15.6 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 1:25
No menu items!

Cutremurul din Maroc. Anunțul MAE despre prezența cetățenilor români printre victime

spot_img

MAE anunţă că, până în acest moment, potrivit informaţiilor obţinute de Ambasada României la Rabat, nu există cetăţeni români printre victimele cutremurului din Maroc, soldat cu moartea a peste 2.000 de persoane.

”Până în acest moment, potrivit informaţiilor obţinute de Ambasada României la Rabat, nu există cetăţeni români printre victimele cutremurului”, precizează MAE duminică.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că Ambasada României la Rabat menţine legătura cu autorităţile locale implicate în gestionarea urmărilor cutremurului şi cu cetăţenii români rezidenţi, demersuri efectuate în coordonarea Centralei MAE.

MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Rabat: +212 537 72 14 93 şi +212 537 20 74 01, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al secţiei consulare: +212 67 99 77 751.

                                                                                                               Adina Silav

SURSA FOTO: AFP