9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 4:49
No menu items!

Curtea Supremă – decizie în cazul micuței Sorina

spot_img

Magistrații Secției I Civilă a Curții Supreme au decis, marți, că poate continua procesul privind solicitarea de ordonanță președințială prin care procurorul general cere interzicerea părăsirii teritoriului României de către micuța Sorina – fetița de la Baia de Aramă, scoasă cu forța din casa asistentului maternal de o procuroare care a încredințat-o familiei adoptive.

„În dosarul 1774/1/2019/a1 respinge cererea de suspendare a judecății cauzei” – a decis marți Înalta Curte.

De altfel, marți, judecătorii Curții de Apel Craiova au decis ca dosarul Sorinei să fie strămutat la Tribunalul Olt.

Pe 24 iunie, procurorul general Bogdan Licu a transmis o ordonanţă Tribunalului Mehedinţi, prin care cere interzicerea părăsirii teritoriului României de către fetiţa de 8 ani, şi una Curţii de Apel Craiova, prin care cere revizuirea sentinţei de încuviinţare a adopţiei internaţionale a Sorinei. 

Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă, de Parchetul General, luni, la trei zile după ce presa a dezvăluit neregulile din dosarul de adopție și a publicat imaginile care o înfățișează pe șefa Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului Curții de Apel Craiova abuzând fetița de 8 ani și târând-o pe asfalt pentru a o scoate cu forța din casa asistentului maternal și a o încredința familiei adoptive. 

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Dimitrie Bogdan Licu a formulat astăzi, 24 iunie 2019, o cerere de ordonanţă preşedinţială adresată Tribunalului Mehedinţi prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Prin acţiunea formulată s-a solicitat şi obligarea părinţilor adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului General.

Totodată, printr-o acţiune separată adresată Curţii de Apel Craiova a fost formulată, tot luni, o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei, solicitându-se „schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod procedură civilă a fost solicitată şi suspendarea executării acestei hotărâri”.

La data de 21.06.2019, procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 din C. pen cu aplic. art. 38 din C. pen., fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopţie internaţională a minorei, respectiv instrumentarea dosarului penal în care procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat, la data de 21 iunie 2019, o percheziţie la domiciliul asistentului maternal”, mai arată Parchetul General.