9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 1:21
No menu items!

Curtea Constituțională cheamă Parlamentul să reintroducă insulta și calomnia în Codul Penal UPDATE

spot_img

CCR a reintrodus insulta și calomnia în Codul Penal

  • UPDATE

Agenția de Monitorizare a Presei-ActiveWatch apreciază că decizia de luni a Curții Constituționale, prin care insulta si calomnia ar putea redeveni fapte penale, va avea drept rezultat „un nou haos legislativ care va avea un impact greu de estimat, inclusiv posibile condamnări ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru lipsa de previzibilitate a legilor pe baza cărora sunt judecați ziariștii”.

Potrivit ActiveWatch, deși se consideră că o pedeapsă penală pentru insultă și calomnie ar conduce la o mai mare reținere din partea celor care se exprimă în public, în realitate, măsurile penale au impact, în primul rând, asupra acelor jurnaliști care-și desfășoară activitatea cu bună-credință. „Chiar dacă riscul de a fi pedepsiți este mai redus, legislația penală are un efect de auto-cenzură pentru aceștia, așa cum o arată studii efectuate asupra jurnaliștilor din mai multe țări”, afirmă ActiveWatch într-un comunicat remis joi.

Insulta şi calomnia au fost reintroduse în zona penalului, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale a României (CCR), după ce, timp de şapte ani, cele două fapte au fost sancţionate doar cu amenzi.

O decizie a Curţii Constituţionale luată luni – care este definitivă și general obligatorie –  cheamă Parlamentul să modifice din nou articolele 205 și 206 din Codul Penal, arată gandul.info.

Articolul 205 definea insulta drept: „atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură”. Potrivit legii, această infracţiune se pedepsește cu amendă.

Conform articolului 206, calomnia constă în „afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public”. Calomnia se pedepseşte cu amendă de la 2.500 lei la 13.000 lei.

În 2006, Parlamentul a abrogat articolele 205 și 206 printr-o lege de modificare şi completare a Codului Penal. Modificările legislative au venit în contextul în care numeroşi jurnalişti au fost daţi în judecată pentru calomnie şi insultă. În 2007, însă, Curtea Constituţională a stabilit că abrogarea articolelelor 205 și 206 este neconstituţională. Parlamentul nu a mai ținut însă cont de această decizie.

În 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ) a decis că dispoziţiile referitoare la insultă şi calomnie nu sunt în vigoare.

Cu unanimitate de voturi, luni, judecătorii Curții Constituționale au decis că ÎCCJ a greşit: hotărârea ÎCCJ contravine deciziei CCR din 2007, prin care a fost respinsă abrogarea articolelelor referitoare la insultă şi calomnie.

Lucian Mera

FOTO/ dcnews.ro