sâmbătă, 4 iulie 2020 - 13:21

Cunoaşterea Lui Dumnezeu, biruinţa Sfinţilor

Un nou vid legislativ aruncă în aer ideile guvernului despre carantină și izolare. Premierul Orban: Populația să nu țină cont de decizia CCR!

Premierul României, Ludovic Orban, a îndemnat populația să nu respecte decizia CCR privind carantina și izolarea, acțiuni considerate neconstituționale întrucât au fost instituite prin...

Tehnocratul care a gestionat redeschiderea post-pandemie, numit premier în Franța

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a desemnat vineri în funcţia de prim-ministru pe Jean Castex, înalt funcţionar şi primar, care a coordonat strategia de redeschidere...

Frontiera bulgaro-elenă, deblocată. Recomandarea MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, vineri, că din informaţiile primite de la consulul Ambasadei României la Sofia şi cel de la oficiului consular...

Mobilizare generală în MAI pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19,  conducerea Ministerului Afacerilor Interne a convocat vineri, 3 iulie a.c., o ședință, în sistem videoconferință, cu prefecții...

Cunoaşterea Lui Dumnezeu în Duhul Sfânt al Adevărului a fost dintotdeauna, este întotdeauna şi va fi pentru totdeauna pecetea preaputernică a sfinţeniei care a însemnat  fără excepţie toate veacurile istoriei creştine, de la Naşterea, Răstignirea şi Învierea Lui Hristos şi până în secolul nostru; secol care, al douăzeci şi unulea în curgerea vremii, marcat de nebunia vitezei inutil exagerate, de cultul idolatru al performanţei şi progresului, de vârtejul ameţitor al secularizării ateizante şi de tăvălugul atotnivelator al globalizării forţate prin invenţiile tehnicii şi cutezanţele nesăbuite ale ştiinţei, – nu are totuşi nici el altă şansă de izbăvire şi de liniştire decât vechiul, mereu acelaşi şi veşnic neschimbat chip tradiţional de cunoaştere a Lui Dumnezeu.

Cunoaşterea lui Dumnezeu este numită în literatura patristică teologică clasică „lumina cunoștinței” deoarece are legătură directă cu inteligenţa şi priceperea minţii, la care se adaugă memoria ca suport al acestora. Dacă, de obicei, precum vedem atât în istoria ştiinţelor naturale cât şi a celor exacte, strădaniile inteligenţei umane sfârşesc în teoretizare şi abstractizare raţionalistă, bazată pe studiul fenomenului, al cifrei şi al literei, în schimb, în cazul teologiei ca ştiinţă sistematică al cărei obiect de studiu îl reprezintă Dumnezeu Însuşi, cunoaşterea de care se învredniceşte omul se referă direct la descoperirea pe cale atât naturală cât şi supranaturală a Adevărului, formulată în învăţături de credinţă numite dogme. Acestea nu sunt altceva decât stâlpii de susţinere ai dreptarului Ortodoxiei întemeiat pe învăţătura apostolică primită de la Mântuitorul Hristos şi transmisă urmaşilor prin predanie ca Sfântă Tradiţie în sânul Sfintei Biserici prin Ierarhie în chipul fericitei sobornicităţi a Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti din primele opt veacuri de aur ale creştinătăţii, adică din secolele celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice ale Bisericii Universale. Însă împlinirea practică şi concretă a credinţei creştine nu s-a realizat în clădiri luxoase măreţe de prestigiu academic şi universitar, ci în văgăunile şi peşterile munţilor şi ale pustiurilor bătute de toate vânturile lumii şi ale istoriei, prin asprele nevoinţe ascetice şi trăirile mistice înalte ale luptătorilor de elită de pe frontul de avangardă al monahismului, aflaţi în căutarea isihiei, adică a liniştii interioare a sufletului ca singurul cadru adecvat sălăşluirii tainice a Lui Dumnezeu în lăuntrul omului – iar prin acesta în lume; altfel spus, de vreme ce „Credința fără fapte moarta este” (Iacov 2, 20), e clar că şi faptele fără credinţă … la fel!

Cunoaşterea teologică în expresia ei academică nu constituie nicidecum forma ultimă a priceperii de comunicare cu Dumnezeu, pentru că există o cale superioară de acces, centrată pe post, pe rugăciune şi pe milostenie. De altfel, doar de aceasta din urmă se ocupă colecţia sublimă de scrieri ascetice şi mistice numită „Filocalia”, care analizează şi prezintă până la ultimele consecinţe şi caracteristici definitorii etapele urcuşului duhovnicesc al sufletului spre întâlnirea cu Dumnezeu în darul Preasfântului Duh. Pildele cele mai elocvente de realizare la vârf a acestui ideal suprem al vieţii constituie relatările reprezentative şi semnificative din „Vieţile Sfinţilor”, vase alese ale Duhului Sfânt al Lui Dumnezeu, precum Sfântul Marcu, ascetul din Muntele Francisc, Sfânta Isidora cea nebună–pentru-Hristos, Sfântul Antonie cel Mare, „Doctorul Egiptului”, Sfântul Pahomie cel Mare, Părintele călugărilor, Sfânta Maria Egipteanca şi mulţi alţii. Fapte de pomină ale acestor „savanţi eminenţi” în adevărata ştiinţă teologică sunt de pildă înălţările de la pământ în văzduh în timpul rugăciunii – precum se petrecea cu Pavel ieroschimonahul, duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla -, convorbirile de taină dintre mucenicii temniţelor prigonitoare şi Sfinţii Îngeri păzitori ori, chiar cele faţă-către-faţă cu Dumnezeu Însuşi, precum şi îmblânzirea fiarelor sălbatice înfometate în arenele romane de către creştinii osândiţi la moarte pentru credinţa lor de către împăraţii pământeşti persecutori care uitau de fapt, în încercarea lor ridicolă de a desfiinţa creştinismul înspăimântându-L pe Dumnezeu că El rămâne Stăpânul absolut al Universului văzut şi nevăzut ca şi Creator al acestuia: „Cerurile spun slava Lui Dumnezeu iar facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalmul 18, 1). 

Primind jertfa mucenicească a credincioşilor Săi, A-toate-Ziditorul veghea plămădirea sănătoasa a creștinismului prin sângele martirilor nevinovaţi ca înlocuire a străvechilor jertfe pagânești idolatre. Aşadar, calea înaltă a rugăciunii extatice a umplut sinaxarele de sfinţi asceţi, pustnici, anahoreţi, eremiţi, cuvioşi şi cuvioase, al căror număr nesfârşit a împodobit cerul Bisericii cu stele strălucitoare de sfinţenie, „casnici ai Lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19). Ca rezultat direct al adâncirii nevoitorului pe această cale se dobândeşte „priceperea duhovnicească”, de fapt miezul de foc al lucrării harului Duhului Sfânt în sufletul omenesc, numită şi „harisma discernerii” sau „darul deosebirii duhurilor”.

La urma tuturor acestora, ca o cunună a lor, găsim calea împărătească a rugăciunii făcute cu „smerită cugetare”, cale pe care păşind cu statornicie în toată vremea vieţii lor, sihaştrii de pretutindeni şi dintotdeauna, „stâlpii pustiei”, au fost feriţi de înşelarea diavolească sau de căderea prin „înălţarea minţii” – necruţătorul război nevăzut prin care satana vrea să îi înşele de-i va fi cu putinţă chiar şi pe cei aleşi. De aceea atrag atenţia Sfinţii Părinţi – precum Isaac Sirul şi Ioan Scărarul – că „cei ce nu se sfătuiesc, cad ca frunzele”; şi iarăşi: „mântuirea stă întru mult sfat”. De altfel, încă cu o mie de ani mai înainte de Hristos, Regele Prooroc David exclama: „Multi sunt cei ce se luptă cu noi de la înălțime!” (Psalmul 55, 2). Iar Pavel, Apostolul neamurilor ne înştiinţează că „Lupta noastră nu este împotriva sângelui și a trupului ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac” (Efeseni 6, 12). Nu întâmplător am amintit toate acestea, deoarece „Patericele” şi „Vieţile Sfinților” sunt pline de pilde de cădere ale multor luptători încercaţi datorită nechibzuinţei minţii şi a lipsei de trezvie si de atenție. Este vorba în special de aşa-numita „cădere în sus” sau „cădere prin angelism”, altfel spus de umplerea sufletului de mândria izvorâtă din automulţumirea prin părelnicele fapte bune.

Sfânta smerenie deschide drumul către Tronul Dumnezeirii. Căile apropierii de Dumnezeu pe care le-am înfăţişat în aceste câteva rânduri au fost bătătorite atât de sfinţi monahi, călugări vieţuitori prin mănăstiri, cât şi de sfinţi creştini din lume, simpli credincioşi râvnitori şi doritori de mântuire. De fapt, calea spre Dumnezeu este calea de a vieţui cu Dumnezeu; altfel spus, calea spre veşnicie e doar prin Hristos şi cu Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul si Viaţa!” (Ioan 14, 6). Întrebaţi fiind de Mântuitorul, atunci când le vorbea despre patimă, jertfă şi dăruire pentru Împărăţia Cerurilor, de ce nu-L părăsesc şi ei ca toţi ceilalţi – Apostolii au răspuns: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai  cuvintele vieții veșnice” (Ioan 6, 68)

Părintele Calistrat, 
Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi

Lucian Bode: Vom simplifica procedura de contestare a licitațiilor. Se pierde prea mult timp și se blochează proiecte

Ministrul transporturilor, Lucian Bode, a declarat, vineri, în timpul unei vizite la Fabrica de Vagoane Călători Astra Arad, că Guvernul va modifica legislaţia privind...

Numărul pacienților COVID externați, mai mic decât la bilanțul de ieri

Noi cifre contradictorii sunt transmise de Grupul de comunicare Strategică, după o serie de gafe în raportarea bilanțurilor zilnice. După ce pe parcursul pandemiei cei...

Traian Berbeceanu s-a înscris în PNL

Fostul ofițer de crimă organizată, Traian Berbeceanu, șeful de cabinet al ministrului de interne, Marcel Vela, s-a înscris în PNL. Anunțul a fost făcut de...

Donald Trump spune că ar purta o mască, dacă ar fi nevoit, dar crede că SARS-CoV-2 va dispărea ca prin miracol

Preşedintele american, Donald Trump, care nu a fost văzut niciodată cu mască în public, a afirmat miercuri că nu ar avea "nicio problemă" să...

Impozite mai mari din cauza pandemiei, anunță guvernul spaniol

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat joi o reformă fiscală ''inevitabilă'' ca urmare a crizei economice şi sanitare provocate de epidemia COVID-19 şi are...