marți, 1 decembrie 2020 - 17:52

Cunoaşterea Lui Dumnezeu, biruinţa Sfinţilor

După ce și-a pus în cap credincioșii care au vrut să participe la pelerinaje, Guvernul se ceartă acum cu Federația Română de Fotbal

Guvernul lui Ludovic Orban a fost criticat, în ultimele zile, de credincioșii care au vrut să participe în număr mare la pelerinajul de Sf....

Ceremonie scurtă la Arcul de Triumf, de Ziua națională a României. Președintele Iohannis a avut o singură grijă – votul din 6 decembrie

Sărbătorile publice au fost anulate anul acesta, de Ziua Națională a României. Nu au mai avut loc petreceri, nu s-au mai împărțit sarmale și...

Scandal la Buzău. Candidatul partidului fondat de „Petrov”, acuzat de blaturi și combinații politice

Dezvăluiri de senzație și scandaluri au apărut în aceste zile în viața politică buzoiană, protagoniști fiind politicieni cu state vechi, mai ales cu palmares...

Statistici alarmante în Japonia: mai multe victime cauzate de sinucideri într-o singură lună, decât toate decesele Covid. Femeile și copiii, cele mai expuse

Experții au avertizat că pandemia ar putea duce la o criză de sănătate mintală. Șomajul în masă, izolarea socială și anxietatea îi afectează pe...

Cunoaşterea Lui Dumnezeu în Duhul Sfânt al Adevărului a fost dintotdeauna, este întotdeauna şi va fi pentru totdeauna pecetea preaputernică a sfinţeniei care a însemnat  fără excepţie toate veacurile istoriei creştine, de la Naşterea, Răstignirea şi Învierea Lui Hristos şi până în secolul nostru; secol care, al douăzeci şi unulea în curgerea vremii, marcat de nebunia vitezei inutil exagerate, de cultul idolatru al performanţei şi progresului, de vârtejul ameţitor al secularizării ateizante şi de tăvălugul atotnivelator al globalizării forţate prin invenţiile tehnicii şi cutezanţele nesăbuite ale ştiinţei, – nu are totuşi nici el altă şansă de izbăvire şi de liniştire decât vechiul, mereu acelaşi şi veşnic neschimbat chip tradiţional de cunoaştere a Lui Dumnezeu.

Cunoaşterea lui Dumnezeu este numită în literatura patristică teologică clasică „lumina cunoștinței” deoarece are legătură directă cu inteligenţa şi priceperea minţii, la care se adaugă memoria ca suport al acestora. Dacă, de obicei, precum vedem atât în istoria ştiinţelor naturale cât şi a celor exacte, strădaniile inteligenţei umane sfârşesc în teoretizare şi abstractizare raţionalistă, bazată pe studiul fenomenului, al cifrei şi al literei, în schimb, în cazul teologiei ca ştiinţă sistematică al cărei obiect de studiu îl reprezintă Dumnezeu Însuşi, cunoaşterea de care se învredniceşte omul se referă direct la descoperirea pe cale atât naturală cât şi supranaturală a Adevărului, formulată în învăţături de credinţă numite dogme. Acestea nu sunt altceva decât stâlpii de susţinere ai dreptarului Ortodoxiei întemeiat pe învăţătura apostolică primită de la Mântuitorul Hristos şi transmisă urmaşilor prin predanie ca Sfântă Tradiţie în sânul Sfintei Biserici prin Ierarhie în chipul fericitei sobornicităţi a Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti din primele opt veacuri de aur ale creştinătăţii, adică din secolele celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice ale Bisericii Universale. Însă împlinirea practică şi concretă a credinţei creştine nu s-a realizat în clădiri luxoase măreţe de prestigiu academic şi universitar, ci în văgăunile şi peşterile munţilor şi ale pustiurilor bătute de toate vânturile lumii şi ale istoriei, prin asprele nevoinţe ascetice şi trăirile mistice înalte ale luptătorilor de elită de pe frontul de avangardă al monahismului, aflaţi în căutarea isihiei, adică a liniştii interioare a sufletului ca singurul cadru adecvat sălăşluirii tainice a Lui Dumnezeu în lăuntrul omului – iar prin acesta în lume; altfel spus, de vreme ce „Credința fără fapte moarta este” (Iacov 2, 20), e clar că şi faptele fără credinţă … la fel!

Cunoaşterea teologică în expresia ei academică nu constituie nicidecum forma ultimă a priceperii de comunicare cu Dumnezeu, pentru că există o cale superioară de acces, centrată pe post, pe rugăciune şi pe milostenie. De altfel, doar de aceasta din urmă se ocupă colecţia sublimă de scrieri ascetice şi mistice numită „Filocalia”, care analizează şi prezintă până la ultimele consecinţe şi caracteristici definitorii etapele urcuşului duhovnicesc al sufletului spre întâlnirea cu Dumnezeu în darul Preasfântului Duh. Pildele cele mai elocvente de realizare la vârf a acestui ideal suprem al vieţii constituie relatările reprezentative şi semnificative din „Vieţile Sfinţilor”, vase alese ale Duhului Sfânt al Lui Dumnezeu, precum Sfântul Marcu, ascetul din Muntele Francisc, Sfânta Isidora cea nebună–pentru-Hristos, Sfântul Antonie cel Mare, „Doctorul Egiptului”, Sfântul Pahomie cel Mare, Părintele călugărilor, Sfânta Maria Egipteanca şi mulţi alţii. Fapte de pomină ale acestor „savanţi eminenţi” în adevărata ştiinţă teologică sunt de pildă înălţările de la pământ în văzduh în timpul rugăciunii – precum se petrecea cu Pavel ieroschimonahul, duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla -, convorbirile de taină dintre mucenicii temniţelor prigonitoare şi Sfinţii Îngeri păzitori ori, chiar cele faţă-către-faţă cu Dumnezeu Însuşi, precum şi îmblânzirea fiarelor sălbatice înfometate în arenele romane de către creştinii osândiţi la moarte pentru credinţa lor de către împăraţii pământeşti persecutori care uitau de fapt, în încercarea lor ridicolă de a desfiinţa creştinismul înspăimântându-L pe Dumnezeu că El rămâne Stăpânul absolut al Universului văzut şi nevăzut ca şi Creator al acestuia: „Cerurile spun slava Lui Dumnezeu iar facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalmul 18, 1). 

Primind jertfa mucenicească a credincioşilor Săi, A-toate-Ziditorul veghea plămădirea sănătoasa a creștinismului prin sângele martirilor nevinovaţi ca înlocuire a străvechilor jertfe pagânești idolatre. Aşadar, calea înaltă a rugăciunii extatice a umplut sinaxarele de sfinţi asceţi, pustnici, anahoreţi, eremiţi, cuvioşi şi cuvioase, al căror număr nesfârşit a împodobit cerul Bisericii cu stele strălucitoare de sfinţenie, „casnici ai Lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19). Ca rezultat direct al adâncirii nevoitorului pe această cale se dobândeşte „priceperea duhovnicească”, de fapt miezul de foc al lucrării harului Duhului Sfânt în sufletul omenesc, numită şi „harisma discernerii” sau „darul deosebirii duhurilor”.

La urma tuturor acestora, ca o cunună a lor, găsim calea împărătească a rugăciunii făcute cu „smerită cugetare”, cale pe care păşind cu statornicie în toată vremea vieţii lor, sihaştrii de pretutindeni şi dintotdeauna, „stâlpii pustiei”, au fost feriţi de înşelarea diavolească sau de căderea prin „înălţarea minţii” – necruţătorul război nevăzut prin care satana vrea să îi înşele de-i va fi cu putinţă chiar şi pe cei aleşi. De aceea atrag atenţia Sfinţii Părinţi – precum Isaac Sirul şi Ioan Scărarul – că „cei ce nu se sfătuiesc, cad ca frunzele”; şi iarăşi: „mântuirea stă întru mult sfat”. De altfel, încă cu o mie de ani mai înainte de Hristos, Regele Prooroc David exclama: „Multi sunt cei ce se luptă cu noi de la înălțime!” (Psalmul 55, 2). Iar Pavel, Apostolul neamurilor ne înştiinţează că „Lupta noastră nu este împotriva sângelui și a trupului ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac” (Efeseni 6, 12). Nu întâmplător am amintit toate acestea, deoarece „Patericele” şi „Vieţile Sfinților” sunt pline de pilde de cădere ale multor luptători încercaţi datorită nechibzuinţei minţii şi a lipsei de trezvie si de atenție. Este vorba în special de aşa-numita „cădere în sus” sau „cădere prin angelism”, altfel spus de umplerea sufletului de mândria izvorâtă din automulţumirea prin părelnicele fapte bune.

Sfânta smerenie deschide drumul către Tronul Dumnezeirii. Căile apropierii de Dumnezeu pe care le-am înfăţişat în aceste câteva rânduri au fost bătătorite atât de sfinţi monahi, călugări vieţuitori prin mănăstiri, cât şi de sfinţi creştini din lume, simpli credincioşi râvnitori şi doritori de mântuire. De fapt, calea spre Dumnezeu este calea de a vieţui cu Dumnezeu; altfel spus, calea spre veşnicie e doar prin Hristos şi cu Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul si Viaţa!” (Ioan 14, 6). Întrebaţi fiind de Mântuitorul, atunci când le vorbea despre patimă, jertfă şi dăruire pentru Împărăţia Cerurilor, de ce nu-L părăsesc şi ei ca toţi ceilalţi – Apostolii au răspuns: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai  cuvintele vieții veșnice” (Ioan 6, 68)

Părintele Calistrat, 
Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi

UK: Pandemia scoate la suprafață rețelele de exploatare sexuală a româncelor. 90% dintre ele au fost recrutate de iubiți

Traficanții sexuali pot obține profituri de peste 1 milion de lire sterline pe an de pe urma unui bordel, iar restricțiile Covid le-au ușurat...

Pacienții COVID din corturile militare intră în iarnă. Primul medic al țării: Altă întrebare

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, cu ocazia vizitării Spitalului Universitar București (fost Municipal), că nu există încă soluții pentru pacienții COVID internați în...

„Icoana” unui candidat PNL, în „procesiune electorală” prin județ. FOTO

Fostul primar din Turceni, Ion Iordache, își promovează imaginea obligându-și stafful de campanie să colinde cu tabloul său pe post de icoană. Este cel mai...

Top autostrăzi octombrie. Cele mai mari progrese ale constructorilor de autostrăzi. FOTO/VIDEO

Constructorii unor loturi din autostrăzile Comarnic – Brașov, Sibiu – Pitești și Sebeș – Turda au avut luna trecută cele mai mari progrese, potrivit...

Tragedia de la Piatra Neamț: Singurul supraviețuitor al incendiului a ieșit de la terapie intensivă

Pacientul adus în stare gravă la unitatea mobilă Leţcani de la Spitalul Judeţean Neamţ în urma incendiului din 14 noiembrie se simte mai bine,...