11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:13
No menu items!

Cum vrea Guvernul să schimbe legea achizițiilor publice

spot_img

Guvernul vrea ca achizițiile publice să fie făcute după criteriul calității, nu cel al prețului cel mai scăzut, așa cum este acum legislația

Proiectul este în dezbatere publică, urmând a fi implementat din 2016. Principalul criteriu va fi cel al calității, directiva fiind una implementată cu succes în Uniunea europeană, susține Executivul. Reprezentanții autorităților mai spun că sute de licitații au fost blocate din cauza procedurii greoaie, așa că noua legislație, în afara criteriului de atribuire, va fi una mai suplă și din punct de vedere al regulilor.

Potrivit unei directive europene, funcţionarii sunt obligaţi să analizeze ofertele în primul rând din punct de vedere al calităţii, așa că este declarată câştigătoare firma care poate executa lucrări la standarde ridicate, chiar dacă nu vine cu preţurile cele mai mici.

Bugetul total al instituțiilor publice, pentru achiziții publice, se ridică la peste 15 miliarde de euro.