14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 14:54
No menu items!

Cum văd investitorii polonezi economia României

spot_img

Costurile scăzute pentru forța de muncă și poziția geografică sunt principalele avantaje în viziunea investitorilor polonezi din România, a declarat miercuri Wlodzimierz Sadzik, șeful Secției Comerciale și de Promovare a Investițiilor din Ambasada Poloniei la Bucureşti.

”România este foarte atractivă pentru investitorii polonezi, fiind situată pe locul 16 în ceea ce privește valoarea investițiilor străine directe poloneze, care se ridică la peste 500 de milioane de euro. Comunitatea poloneză de afaceri consideră România o piață intracomunitară importantă, cu costuri relativ scăzute ale forței de muncă, o locație geografică favorabilă și o poartă de acces la întreaga regiune a Balcanilor, Turcia, Asia si Africa de Nord. Există perspective bune pentru viitoare investiții, nu numai în zona industrială, ci şi în sectorul serviciilor financiare. Din păcate, investițiile românești în Polonia sunt încă relativ reduse – cifrându-se la aproximativ 20 de milioane de euro – conform datelor existente”

Wlodzimierz Sadzik, Ambasada Poloniei

Declarația a fost făcută în cadrul unui eveniment de business organizat în București de firma de avocatură CMS România şi Bursa de Valori București (BVB).

 

”S-a vorbit mult şi de nenumărate ori despre importanța cooperării regionale, care are o mare șansă de a fi implementată cu ajutorul acestei punţi de afaceri între România și Polonia. Am trecut deja de ceva timp şi la acţiune, lucru demonstrat prin sinergiile internaționale care au însoțit crearea pieței AeRO. Sperăm că prima ediţie a Zilei Investitorilor din România şi Polonia, care are loc la București, va avea ca rezultat noi proiecte de afaceri, ce vor fi puse în aplicare prin intermediul pieței de capital.”

Ludwik Sobolewski, CEO Bursa de Valori București

Cifra de afaceri a comerțului bilateral s-a ridicat la valoarea record de peste 4 miliarde de euro în 2014, fiind așteptată să ajungă la 4,5 miliarde de euro în acest an. Polonia exportă în România în principal mașini și echipamente, materiale plastice, produse chimice, produse minerale, articole agroalimentare, mobilier etc. România exportă în Polonia echipamente mecanice, produse din metal, autovehicule și piese de schimb, textile și îmbrăcăminte, materiale lemnoase etc.

Cei mai mari investitori polonezi pe piața românească sunt: Maspex Tymbark (produse agro-alimentare), Ciech (produse de sodă), Profi (rețea de supermarketuri alimentare), Pryszynski (acoperişuri), Forte (mobilier), Barlinek (panouri de lemn), PORTA (lemn pentru constructii), Asseco (servicii informatice) și Orlen Asfalt (bitum asfalt).