15.3 C
București
joi, 2 mai 2024 - 0:38
No menu items!

Cum va fi vremea la final de săptămână. Ninsori anunțate în București    

spot_img

Temperaturile se vor menține, vineri, peste cele normale pentru această perioadă din an, în sudul țării. În restul teritoriului, vremea va fi mai rece comparativ cu ziua precedentă.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea o să se răcească în aproape toată țara față de ziua precedentă, mai puțin în sudul teritoriului. Cerul se va menține înnorat pe tot parcursul zilei și vor exista precipitații de scurtă durată, sub formă de ninsoare în centru, nord și la munte.

Ninsoarea se va extinde în întreg teritoriul pe timpul nopții, iar în cantitățile de apă vor fi mai însemnate (15 – 20 l/mp) în vest.

În Carpații Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în Dealurile de Vest se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent. În plus, se vor semnala condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte unde va viscoli zăpada.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 6 grade Celsius, în timp ce temperaturile minime se vor situa între -8 și 2 grade Celsius. Cele mai ridicate valori termice se vor înregistra în Muntenia și Oltenia, unde se vor înregistra 8 – 9 grade Celsius.

Vineri, vremea se va menține rece și se vor înregistra precipitații de scurtă durată pe timpul zilei, în București. De asemenea, spre sfârșitul nopții va ninge, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va încadra între 6 și 8 grade Celsius, iar valorile minime vor fi cuprinse între -4 și -2 grade Celsius.

                                                                                                                   Adina Silav