Cum va fi VREMEA de Paști

În majoritatea zonelor, vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 – 25 de litri/metrul pătrat, în special la deal şi la munte, a transmis Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vineri, vor fi mai ales averse, însoţite local de descărcări electrice. În est şi în sud-est valorile termice se vor situa în jurul celor normale la sfârşit de aprilie, cerul va fi parţial noros, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în regiunile sud-estice, dar izolat şi în restul teritoriului, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 23 de grade Celsius, iar cele minime între 5 şi 11 grade C.

În București, valorile termice vor fi normale pentru sfârşitul lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi, mai ales spre seară şi noaptea, vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 21 – 22 de grade C, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 10 grade C.

Și la munte vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar se vor semnala averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20-25 l/mp, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Vântul va prezenta unele intensificări.

Sâmbătă, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată, exceptând partea de nord şi nord-est a teritoriului, unde vremea va fi răcoroasă. Pe parcursul zilei, înnorările se vor accentua temporar şi va ploua local în Maramureş, Transilvania şi Moldova, dar şi în zona de munte şi cea deluroasă din sud şi pe arii restrânse în rest. Izolat, se vor înregistra cantităţi de apă de 15-20 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali. Noaptea cerul va fi variabil la parţial noros, iar în primele ore izolat va mai ploua slab la munte şi în Moldova. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 21 de grade C, iar cele minime între 3 şi 12 grade C.

La munte, pe parcursul zilei, temporar înnorările se vor accentua, cu caracter local va ploua, iar cantităţile de apă izolat vor fi mai însemnate îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali, unde se vor întregistra până la 15 – 20 l/mp, în timp ce în cursul nopţii cerul va fi variabil la parţial noros şi doar în primele ore izolat va mai ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Regimul termic va fi caracterizat de valori de temperatură apropiate de cele climatologic specifice acestei date din an.

Duminică, pe parcursul zilei, cerul va fi variabil cu înnorări temporare în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali unde îndeosebi după orele prânzului cu caracter local se vor semnala ploi de scurtă durată. Începând cu orele serii, nebulozitatea se va accentua, însă doar în masivele sud-vestice va ploua, iar pe spaţii mici se vor putea cumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul nopţii în zona Munţilor Banatului. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul anterior.

R.D.

NICIUN COMENTARIU