Cum se vor numi stațiile de metrou vineri, de Ziua Europei

metrou-piata unirii 2

Unele dintre staţiile de metrou din Bucureşti îşi vor schimba, vineri, numele, cu ocazia Zilei Europei. Astfel, staţiile de metrou vor purta numele statelor membre ale Uniunii Europene (UE). 

Potrivit Metrorex, unele dintre staţiile de metrou de pe magistralele 1 şi 2 vor avea, vineri, în intervalul 16.00 – 19.00, numele statelor membre ale UE.

Astfel, pe magistrala 1, staţia Păcii se va numi Ungaria, Politehnica – Polonia, Eroilor – Finlanda, Izvor – Spania, Piaţa Unirii 1 – Danemarca, Piaţa Victoriei 1 se va numi Suedia, Timpuri Noi – Cehia, Grozăveşti – Olanda, Basarab – Germania, Ştefan cel Mare – Austria. Piaţa Iancului se va numi România.

Pe magistrala 2, staţia Pipera se va numi Slovenia, Aurel Vlaicu se va numi Irlanda, Aviatorilor se va numi Italia, Piaţa Victoriei 2 – Slovacia, Piaţa Unirii 2 – Marea Britanie, Tineretului – Cipru, Piaţa Sudului – Croaţia.

Staţia Universitate va avea două nume: Lituania şi Grecia, deşi momentan nu este staţia de corespondenţă cu o altă magistrală.

Călătorii vor fi întâmpinaţi în staţiile de metrou cu momente artistice de muzică şi dans, vor putea viziona expoziţii şi vor avea ocazia să participe la degustări de vinuri şi alte specialităţi.

Mai mult, pe tot parcursul lunii mai, un metrou cu simbolurile europene va circula pe magistralele din Bucureşti. Evenimentul este organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Metrorex, ambasadele şi institutele culturale ale ţărilor membre UE.

R.D.

NICIUN COMENTARIU