9.4 C
București
luni, 18 octombrie 2021 - 1:52

Cum se pot salva elevii care pică Bacalaureatul

spot_img

Liceenii care nu vor promova „bac”-ul în acest an vor primi meditații instituționalizate

 

Ministrul educației, Remus Pricopie, a declarat că absolvenții care nu vor promova bacalaureatul în această sesiune vor putea beneficia de meditații instituționalizate în perioada octombrie-ianuarie, pentru a putea susține examenul de bacalaureat în lunile februarie-martie, anul viitor.

Este bine să introducem o serie de cursuri la nivelul liceelor sau al unor instituții de învățământ superior, finanțate de la bugetul statului sau din proiecte pe fonduri structurale, astfel încât cei care au nevoie de un sprijin și nu au bani să plătească meditațiile să poată să vină la liceu sau la universitate și să urmeze aceste cursuri de pregătire, urmând ca, eventual, să existe o sesiune de bacalaureat în februarie-martie

Remus Pricopie
ministrul educației

Ministrul susține că „ar fi păcat ca, după 12 ani de școală, tinerii să fie lăsați în această fază”.

„Trebuie să analizăm cu multă atenție toate aceste lucruri, căci cineva care nu reușește să ia examenul de bacalaureat nu mai are niciun fel de suport instituțional”, a mai spus ministrul educației.

Olimpia Diaconiuc