6.8 C
București
duminică, 28 februarie 2021 - 21:11

Cum se familiarizează viitorul ambasador britanic cu România: cu pui mănăstiresc, tochitură și “poale-n brâu”

Paul Brummell studiază limba română la Iaşi

Paul_Brummell

Viitorul ambasador al Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, studiază limba română la Iaşi şi se familiarizează cu bucătăria românească: pui mănăstiresc, tochitură moldovenească și poale-n brâu.

Paul Brummell, care va prelua funcţia de ambasador al Marii Britanii la Bucureşti în august, profită de timpul liber pentru a învăţa limba română. Și, după ce a luat primele lecţii la Londra, Brummell a ascultat sfatul predecesorului său, Martin Harris, care l-a îndemnat să înveţe limba româna la Iaşi. “Am ajuns la Iaşi, oraşul studenţilor, ca student la limba română“, a postat pe Twitter, pe 20 mai, viitorul ambasador.

Diplomatul se familiarizează şi cu mâncarea românească și, drept dovadă, a postat deja fotografii cu bunătățile pe care le-a testat: tochitură moldovenească, pui mănăstiresc, poale-n brâu și tobă.

Pe 29 mai, Paul Brummell a arătat că a sărbătorit Înălţarea la o şcoală “cu cozonac, pască şi ouă vopsite”.

În plus, Brummell a văzut filmul “Sunt o babă comunistă” la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi şi a fost împresionat de fresca Judecata de Apoi de la Voroneţ, de Sala de Bal a minei de sare de la Cacica, aflată la o adâncime de 37 de metri, şi de beciul de la Cotnari.

Potrivit postărilor de pe Twitter, viitorul ambasador britanic a ajuns, zilele trecute, la Sibiu şi Sighişoara.

R.D.