17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 17:06
No menu items!

Cum se contrazic Ludovic Orban și Marcel Vela pe măsurile de relaxare

spot_img

Premierul a declarat că se pot face deplasări în afara localității, după data de 15 mai, doar pentru anumite motive, destul de stricte – interes de serviciu, la rude sau munci agricole, posibilități care sunt și acum în declarațiile pe propria răspundere. cu câteva ore înainte, ministrul de interne Marcel Vela ne anunța că vom putea părăsi localitatea de domiciliu pentru a face… drumeții sau alpinism, sau pentru a merge la pescuit.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat luni după-amiază, după anunțul președintelui Klaus Iohannis privind înlocuirea stării de urgență cu cea de alertă, că din 15 mai românii vor putea pleca din localitate pentru a merge la munte ca să facă drumeții sau alpinism.
„Activitățile sportive individuale sunt cele care țin de activități gen drumeții, alte activități gen alpinism, mersul cu bicicleta, mersul la pescuit. Toate acestea vor fi permise. Da, puteți pleca la Sinaia să faceți alpinism sau drumeție”, a spus Vela, la Antena 3.
 
Câteva ore mai târziu, în conferința de presă în care a prezentat bilanțul Guvernului la 6 luni de mandat, Orban a spus că după 15 mai, când va fi ridicată starea de urgență, deplasările în afara localității vor fi permise numai pentru anumite motive.
„Deplasarea în afara localității va fi permisă pentru anumite categorii de motive, pe care le considerăm întemeiate: deplasări de serviciu, la rude, la activitățile agricole”, a declarat premierul.
 
Premierul a mai declarat că de la jumătatea acestei luni „se va redeschide comerțul”, dar mall-urile rămân închise, și vor fi redeschise și hotelurile și pensiunile, dar nu și restaurantele, barurile și cafenelele.