12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 5:18
No menu items!

Cum să pui Poliția pe jar. Alertă cu bombă chiar la sediul IGPR

spot_img

Un bărbat din Otopeni (județul Ilfov) este audiat, vineri după-amiază, de polițiști după ce a a anunțat amplasarea unei bombe chiar la subsolul clădirii IGPR.

Potrivit poliției, în jurul orei 14.45, o persoană a sesizat telefonic că în clădirea Inspectoratului General al Poliției Române se află un dispozitiv exploziv.

„Persoana care a sunat a anunţat că la subsolul clădirii IGPR există o bombă, fără să precizeze la care clădire se referă. În urmă verificărilor în istoricul sesizărilor, s-a stabilit identitatea proprietarul numărului de telefon, acesta fiind identificat în județul Ilfov. În trecut, acesta a apelat în repetate rânduri sesizând aspecte ireale.

Poliția Capitalei a dispus măsuri din competență. Structura pirotehnică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a efectuat verificări la sediile din bulevardele Mihai Vodă şi Ştefan cel Mare, sesizarea nefiind confirmată.

Persoana care a sunat a fost identificată și în prezent este audiată la sediul Poliției Oraș Otopeni, pentru verificări”, au precizat oficialii Poliției într-un comunicat de presă.