10.5 C
București
luni, 29 noiembrie 2021 - 14:18
No menu items!

Cum s-a reușit, în județul Bihor, să fie luate cele mai bune măsuri de prevenție

spot_img

Dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean din Oradea, a acordat un interviu pentru DCNews, în care a explicat ce măsuri a luat și de ce Bihorul este o dovadă de responsabilitate în războiul cu COVID-19. 

Medicul a spus că nimeni nu face ceva deosebit, ci doar ”ce trebuie făcut în astfel de situații”.

”Noi ne și mirăm că decizii pe care noi le-am luat acum 2-3 săptămâni abia acum se iau în restul țării”, a adăugat Gheorghe Carp.

Una dintre primele măsuri a fost aceea de a stabili o coordonare integrată, cu un singur coordonator, managerul Spitalului Municipal care a fost pus la dispoziția luptei împotriva COVID-19, pacienții fiind mutați în Spitalul Județean. În acest moment, din cele 450 de paturi, sunt ocupate 40 la infecțioase, 23 dintre persoane fiind confirmate pozitiv cu coronavirus, dar una singură este în stare gravă. Două persoane s-au vindecat, iar restul sunt în stare bună. 

Județul Bihor s-a mai confruntat și cu problemele de la cele două puncte de frontieră, cu afluxul mare de români care s-au întors acasă. Gheorghe Carp a subliniat că ”prefectul a organizat foarte bine și ”armele” au colaborat foarte bine, s-au făcut câte 80 de convoaie pe zi, au fost medici care au făcut triajul, s-a făcut triere corectă la graniță și apoi au fost duși în carantină sau izolare, după caz. A fost greu, pentru că au venit cu miile în fiecare noapte și mai erau unii indisciplinați sau interlopi chiar, însă au putut fi triați și organizate convoaie, astfel încât să nu rămână în localitate și să împrăștie virusul. În trei zile am luat un PCR-Test de la o firmă din Capitală, am avut noroc că cineva a renunțat și l-am achiziționat. Are o linie autonomă cu extractor care permite 40 de probe în 4-5 ore. Ne-am gândit că e nevoie chiar de 70 pe zi și avem în plan să luăm încă unul”. 

”Am avut în stoc mii de combinezoane, sute de mii de măști de protecție și viziere, acum încercăm să continuăm achizițiile. În maximum trei săptămâni vom achiziționa 70 de tone de echipamente de protecție din producție internă și străinătate. În prezent, niciun cadru medical nu e infectat, situația e sub control”, a mai spus el.