14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:23
No menu items!

Cum să-ţi începi ziua într-un mod cât mai sănătos

spot_img

o-zi-perfecta

Trebuie să te lupţi cu tine însuţi în fiecare dimineaţă pentru a te ridica din pat pentru ca apoi să observi că-ţi ia o veşnicie să scapi de acel mers ameţit şi sentiment de dezorientare? Iată câteva sfaturi pentru a te putea simţi mult mai odihnit, energic şi mai bine pregătit pentru a face faţă provocărilor cu care te poţi întâlni.

 1. Foloseşte o alarmă mai uşoară: Asistent în cercetare şi profesor la Universitatea din Pennsylvania, Secţia somn şi cronobiologie, Hans Van Dongeb, doctorand, spune că „există o bază biologică de a urî sunetul brusc de trompetă al alarmei deşteptătoare”. Dacă eşti trezit din somn abrupt de un astfel de sunet, acest lucru poate să ducă la înrăutăţirea inerţiei somnului. Mai degrabă investeşte într-o alarmă deşteptătoare cu un ton mai gentil care să te ajute să te trezeşti gradual.

Există ceasuri care au ca alarmă sunete ale naturii, precum valurile oceanului sau care includ tonuri ce cresc în volum gradual; o alarmă deşteptătore uşoară ajută organismul să se pregătească de trezire prin folosirea graduală a luminii şi a fost dovedit clinic că acest lucru face trezirea de dimineaţă mai plăcută. Şi dacă foloseşti un smartphone, poţi găsi aplicaţii cu alarme mai gentile, aşa că fă un mic efort.

 2. Colorează-ţi dimineaţa: Aşa cum lumina puternică a zilei te ajută şi-i spune creierului că este timpul să se trezească, culorile puternice pot, de asemenea, să te ajute să-ţi începi ziua. Pune pe tine un halat într-o nuanţă vioaie, precum roşu, portocaliu sau fucsia ori poziţionează strategic o piesă de artă care are culori vibrante într-o zonă în care poţi să o vezi la prima oră a dimineții.

3. Hidratează-te: În loc să te îndrepţi direct spre cafea, bea un pahar cu apă, cu puţină lămâie stoarsă. Corpul este de obicei deshidratat dimineaţa pentru că a lucrat din greu chiar şi atunci când tu dormeai – numai respiratul duce la pierderea de apă. Reaprovizionează acele fluide prin consumul de apă pentru energie instantă. Chiar şi o mică micşorare în proviziile de apă poate să te facă să te simţi obosit atât fizic cât şi mental.

Prin adăugarea de lămâie poţi să obţii o creştere extra care să te pună în mişcare, precum şi întărirea sistemului imunitar, ajutarea digestiei, promovarea unei pieli mai sănatoase şi multe altele.

4. Pune-te în mişcare: Exerciţiile de dimineaţă sunt o bună modalitate să-ţi ridici starea de spirit şi să obţii energia de care ai nevoie pentru a te pune în mişcare pe toată durata zilei. Dacă alergatul sau participarea la un antrenament cu un impact mare sunt prea solicitante când abia te-ai trezit, ia în considerare yoga ca pe o activitate mult mai gentilă pentru a ridica nivelele de energie sau, cel puțin, o mică mişcare de înviorare. Exerciţiile fizice fac ca sângele să-ţi curgă şi oferă, de asemenea, un plus de endorfine, cunoscute şi sub numele de hormonii fericirii.

5. Vizualizează o zi pozitivă: Acordă-ţi câteva minute şi vizualizează o zi pozitivă, prin meditaţie sau doar prin imaginarea celui mai bun scenariu pentru acea zi. Concentrează-te pe succesul pe care o să-l ai – gândire pozitivă, chiar dacă este pentru un minut sau două poate să te ajute să-ţi îmbunătăţeşti starea de spirit toată ziua.

Psihologul specialist în probleme de comportament, Dana Lightman, doctorand, spune că „imaginându-ţi o activitate, acest lucru activează aceleaşi părţi ale creierului care sunt folosite atunci când o experimentezi”.

G.T.