9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:59
No menu items!

Cum promovează Poliția Română campania contra vitezei excesive: Cu anunțuri false de cazare care duc pe site-ul vederedinspital.ro

spot_img

Poliția Română a lansat, marți, ”Vedere din spital”, o campanie de conștientizare a riscurilor pe care le aduce viteza excesivă, în condițiile în care cele mai multe accidente grave provocate de viteză au loc vara, în perioada concediilor. Pe lângă un clip video, un spot difuzat la radio și flyere, campania va recurge și la anunțuri false de cazări online, care duc la site-ul campaniei, vederedinspital.ro.

„Nu de puține ori, optează pentru cazări cu o vedere spectaculoasă la mare sau la munte, pentru a profita din plin de locația aleasă. Însă, ce nu realizează este că atunci când accelerează către destinație, riscă să privească o altă vedere: vederea din spital”, anunță Poliția Română la lansarea campaniei „Vedere din Spital”, care se desfășoară la nivel național, în perioada 10 august 2021 – 30 septembrie 2021.

În cadrul acesteia, Poliția Rutieră va realiza acțiuni punctuale, astfel încât cetățenii să conștientizeze care sunt riscurile la care se expun atunci când nu păstrează distanța, nu adaptează viteza de deplasare la condițiile de drum și mai ales, nu respectă limita de viteză.

Printre acțiuni se numără distribuirea de flyere, difuzarea la nivel național a unui spot radio, postări pe rețele de socializare și plasări de anunțuri „false” pe site-uri de cazare, respectiv oferte foarte bune care, după accesare, fac trimitere către site-ul www.vederedinspital.ro.

„Scopul celor din urmă este de a le comunica șoferilor mesajul campaniei chiar înainte să plece la drum, atunci când își caută cazare. Dorim să devină conștienți de faptul că, dacă accelerează spre vacanță, vederea spectaculoasă la mare sau la munte, către care se grăbesc, se va transforma în vederea din spital”, transmite sursa citată.

De asemenea, pentru ca mesajul campaniei să ajungă mai ușor la public, a fost realizat un material video care prezintă, într-un mod simbolic, riscul și consecințele vitezei excesive în trafic.

                                                                                                                    Adina Silav