22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:42
No menu items!

Cum plătește toată România călătoria cu metroul: Tarife scumpite, chiar și cu subvenții!

spot_img

Construcția liniei 4 de metrou, mai aproape de realizare. S-a dat undă verde la studiile de fezabilitate

Statul acordă, în acest an, subvenții de la bugetul de stat pentru Metrorex în valoare de peste 300 de milioane de lei (68 de milioane de euro), iar acestea au crescut de la an la an. În 2012, Ministerul Transporturilor a alocat suma de 244 de milioane de lei (55 de milioane de euro).

Compania are un număr de 4.265 de salariați, potrivit bugetului pentru 2013, iar factura lor salarială se ridică la 204 milioane de lei.

Un angajat de la Metrorex câștigă, în medie, 2.900 de lei net pe lună. Conducerea companiei a semnat, la mijlocul lunii octombrie, noul Contract Colectiv de Muncă în condițiile cerute de sindicaliști. Potrivit documentului, salariile angajaților de la metrou vor fi indexate cu indicele inflației pe 2014.

Directorul general al Metrorex, Aurel Radu, are un salariu de peste 6.000 de euro pe lună, în condițiile în care acesta nu este calificat să ocupe funcția deținută, conform criteriilor profesionale care cer o vechime de 12 ani în domeniu. Palmaresul său profesional cuprinde administrarea cantinelor sociale din sectorul 1 și o funcție de conducere la RAAPPS.

La începutul lunii, atât sindicatele Metrorex, cât și cele ale RATB au amenințat cu greva generală, dacă Guvernul nu le satisface cererile. De altfel, sindicaliștii Metrorex amenința în fiecare an cu greva generală, iar uneori o și pun practică. Joi, compania a anunțat noile tarife pentru călătoria cu metroul, care se va scumpi cu până la 33%. Astfel, preţul cartelei pentru două călătorii ar urma să crească de la 4 la 5 lei, a celei cu 10 călătorii de la 15 lei la 20 lei, iar pentru un abonament lunar cu 62 de călătorii pasagerii vor plăti 65 lei, de la 50 lei în prezent.

Preţul unui abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va creşte de la 20 lei la 25 lei, iar cel al unui abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii va urca de la 60 lei la 75 lei. Pentru un abonament de o zi va fi achitată suma de 8 lei, faţă de 6 lei în prezent.

Cosmina Croitoru