15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 17:53
No menu items!

Cum ne alegem ochelarii de soare în funcţie de forma feţei?

spot_img

Cum ne alegem ochelarii de soare în funcţie de forma feţei?

Forma feţei joacă cel mai important rol în alegerea unor ochelari de soare potriviţi. Iată cum să îi alegem:

Pentru faţa ovală: poţi purta aproape orice pereche de ochelari de soare. Forma ramelor ochelarilor nu te afectează în niciun fel, însă pentru a-ţi veni bine, ochelarii recomandaţi trebuie să fie cel puţin la fel de laţi ca faţa ta sau chiar mai laţi. Evită ochelarii cu lentile foarte mici.

Pentru faţa rotundă:  este indicat să-i alegi pe cei care alungesc şi subţiază faţa, cele mai potrivite forme de rame fiind cele dreptunghiulare, cu margini rotunjite şi îngroşate în partea de sus. Alege ochelari de soare cu rame groase care au o punte între lentile bine definită şi evită-i pe cei cu lentile rotunde.

Pentru faţa romboidă: dacă ai pomeţi laţi, frunte şi bărbie înguste le poți pune în valoare cu două tipuri de ochelari de soare: cei cu lentile ovale şi pătrate. Ochelarii cu lentile fără cadru pot fi o alegere bună, precum şi cei cu lentile „ochi de pisică”. Cele mai multe modele cu lentile ovale sau pătrate cu margini uşor curbate sunt compatibile, însă doar atunci când lăţimea ochelarilor nu depăşeşte lăţimea pomeţilor.

Pentru faţa patrată: pentru o frunte lată şi o mandibulă extinsă, cei mai potriviţi ochelari sunt cei cu lentile curbate, care redau echilibrul proporţiilor feţei. Ramele ovale, rotunde sau cele „ochi de pisică” sunt la fel de potrivite, alături de ramele care au lăţimea mai mare decât înălţimea.

Pentru faţa dreptunghiulară: dacă ai faţa alungită, cu lungimea mai mare decât lăţimea şi linii drepte, ochelarii de soare perfecți sunt cei care sunt mai înguşti decât faţa. Cele mai potrivite forme de lentile sunt cele ovale sau rotunde. Ramele cu linii orizontale scurte şi linii verticale lungi şi cu elemente decorative la tâmple sunt cele mai potrivite. De asemenea, trebuie neapărat să aibă şi o punte între lentile cât mai joasă.

Pentru faţa triunghiulară (cu baza superioară): cu mandibula îngustă şi cu fruntea lată, faţa cu formă triunghiulară, cu baza superioară, este pusă în valoare cel mai bine de ochelarii cu lentile rotunde sau pătrate, care nu au rame mai late decât faţa. Ramele metalice, de care lentilele sunt prinse doar în partea superioară, sau doar cu şuruburi miniaturizate, sunt o altă alegere reuşită.

Pentru faţa triunghiulară (cu baza inferioară): fruntea îngustă însoţită de o mandibulă lată creează faţa în formă triunghiulară, cu baza inferioară are nevoie de ochelari de soare cu rame detaliate, cu accente cromatice diferite. Ramele „ochi de pisică” sau cele cu detalii în partea superioară sunt cele mai potrivite pentru această formă a feţei.

C.I.