Cum înveți să accepți oamenii

În primul rând, trebuie să accepți că nu deții controlul asupra comportamentului altor persoane. Poți, în schimb, să-ți schimbi gândurile și atitudinea

acceptare

Ai intâlnit persoane pe care, pur și simplu, nu le poți suporta? Nu-ți place să le întâlnești sau, mai rău, ți-e groază că trebuie să petreci timp cu ele? Desigur, nu poți să-ți schimbi locul de muncă, cercul de prieteni sau familia doar ca să le poți evita. Deși aceasta pare să fie soluția, iată două motive pentru care NU este cea mai bună idee să-i eviți pe cei care nu-ți plac.

1. Evitarea este temporară. Se poate să eviți o persoană doar pentru că nu-ți plac emoțiile și gândurile pe care aceasta le trezește în tine. Pentru că emotiile nu te fac să te simti bine, reacția naturală este să eviți o astfel de situație. Nu îți poți ignora sentimentele. Emoțiile ignorate devin mai puternice, asa cum spune Jung: Ceea ce rezistă, persistă.

2. Persoanele care ne sunt antipatice, ne sunt și cei mai valorosi profesori. Acești oameni sunt, de fapt, cei care reflectă ceea ce nu ne place la noi. Deseori, ei scot în evidență lucruri care există în noi și pe care ne este teamă sau rușine să le manifestăm. Dacă înțelegi acest lucru și-l accepți, vei înțelege că e mai bine să profiți de interacțiunea cu ei pentru a învăța, în loc să-i eviți.

Lecția acceptării, în trei pași simpli

Iată și trei metode de a practica acceptarea:

1. Multumește-le celor care te supără

Exprimă-ți recunoștința în gând. Și, de îndată ce ți-ai exprimat în minte  recunoștința pentru faptul că persoana respectivă te învață ceva, vei observa o schimbare. Se va întâmpla aproape imediat, pentru că emiți în acel moment o energie de apreciere, nu una de frustrare.

2. Oferă înțelegere

Fii mai atent la persoana cu care ai probleme și încearcă să înțelegi mai profund motivul pentru care se comportă în felul în care o face. Nu trebuie să mergi la psiholog pentru a despica firul în patru. De regulă, comportamentele care deranjează sunt consecințele lipsei de încredere în sine și de iubire de sine. Dacă vezi lucrurile astfel, vei avea mai multă înțelegere pentru persoana respectivă și vei avea puterea de a-i accepta comportamentul.

3. Stabilește-ți intenția de a interacționa pozitiv

Cel mai probabil îți tot repeți în minte lucrul pe care X ți l-a făcut și pentru care nu-l poți suferi. Astfel, deși nu ești conștient de acest lucru, ți-ai stabilit intenția de a interacționa negativ cu această persoană. Și, în acest fel situația nu se va îmbunătăți niciodată.

Imaginează-ți însă următoarea întâlnire cu persoana respectivă. Imaginează-ți că relaționezi cu ea, că râdeți împreună și că te bucuri de prezența ei. Sau orice alt scenariu cu conotație pozitivă. Fiecare dintre aceste lucruri te vor ajuta să atingi o stare de acceptare.

Roxana Mera

NICIUN COMENTARIU