Cum îi trata Nicolae Ceaușescu pe imigranți

La 28 septembrie 1973, un grup de refugiaţi de religie mozaică, proveniţi din URSS, călătoreau cu trenul către un centru de transfer din Austria al emigranţilor evrei proveniţi din Europa Centrală şi de Est, instalat de mai mulţi ani la Castelul Schönau, la circa 30 km sud de Viena.

În cursul acelei călătorii, doi membri ai organizaţiei „As-Sa’iqa” („Furtuna” – o facţiune politico-militară palestiniană înfiinţată în Siria, în septembrie 1966 şi aflată sub controlul Partidului Baas Arab Socialist) au luat ca ostatici câţiva membri ai grupului respectiv, la frontiera dintre Cehoslovacia şi Austria, scrie contributors.ro. Principala revendicare a celor doi membri ai „As-Sa’iqa” a fost simplă şi concisă. În schimbul eliberării tuturor ostatecilor, autorităţilor austriece se angajau să închidă centrul de refugiaţi evrei de la Schönau.

Cancelarul austriac Bruno Kreisky a acceptat să îndeplinească revendicarea şi centrul a fost închis definitiv în decembrie 1973. Această măsură a provocat o reacţie extrem de critică din partea prim-ministrului israelian Golda Meir. Ostatecii au fost eliberaţi de cei doi palestinieni şi autorităţile austriece au pus la dispoziţia teroriştilor un avion special, cu care s-au deplasat în Libia.

La câteva zile după lansarea celebrului „ultimatum de la Schönau”, membrii Prezidiului Permanent a C.C. al P.C.R. s-au întâlnit la Bucureşti într-o şedinţă, pentru a discuta despre modul în care grupuri de cetăţeni sovietici, polonezi şi maghiari, de religie mozaică, tranzitau România, în drum spre Israel (5 octombrie 1973). Documentul prezentat de contributors.ro, mai exact stenograma ședinței, dezvăluie ideile pe care Nicolae Ceauşescu şi anturajul său le aveau despre operaţiunea care se desfăşura de mai mult timp pe teritoriul României. În opinia noastră, liderul P.C.R. dorea (la fel ca prim-ministrul ungar Viktor Orbán, săptămâna trecută) să limiteze drastic tranzitul unor emigranţi spre destinaţii deja cunoscute.

În cazul din octombrie 1973, Nicolae Ceauşescu a luat probabil în considerare efectele pe care le genera închiderea centrului de la Schönau şi presupunem că a dorit ca statul român şi cetăţenii săi să nu devină ţinte ale unor acţiuni planificate de către organizaţiile palestiniene împotriva Israelului şi a cetăţenilor de religie mozaică din URSS, Polonia şi Ungaria care doreau să emigreze în Israel sau în Occident, tranzitând România.

Ironia sorţii a făcut ca, a doua zi, trupele egipteane să traverseze prin surprindere Canalul de Suez şi să atace unităţile militare israeliene instalate în Peninsula Sinai, în timpul Războiului de Şase Zile (5-11 iunie 1967). Până în prezent, nu am descoperit nici un document care să ateste că Nicolae Ceauşescu ar fi cunoscut planurile de război ale Egiptului şi Siriei, chiar şi cu o zi înainte de declanşarea „Războiului de Yom Kippur” (6-25 octombrie 1973).

CITEȘTE AICI STENOGRAMA ȘEDINȚEI PCR

Andrei Tudor

 

NICIUN COMENTARIU