Cum arată CV-ul finului Bercea Mondial

După botez, Sandu Anghel s-a simțit protejat de cumetria cu„nașul” Băsescu

bercea mondial

Când te înrudești cu cineva, de regulă te interesezi cine este. Nu și când este vorba despre case mai mari, se pare. Fratele președintelui Băsescu spune că, pentru el, nu a contat cine este Bercea Mondial atunci când a decis să intre în familia lui și să le fie naș.

Iată, însă, pe scurt care este CV-ul, palmaresul, lui Bercea Mondial, finul lui Mircea Băsescu, așa cum a fost „scris“ în ultimii ani. Măcar pe serviciile secrete să le fi interest dacă pe fratele președintelui nu.

• 20 mai 2014

Bercea Mondial, condamnat definitiv la închisoare

Interlopul Sandu Anghel, zis si Bercea Mondial, a fost condamnat definitiv la închisoare pentru tentativă de omor. El va sta 8 ani și 9 luni la închisoare deoarece și-a injunghiat un nepot, Ionuț Anghel, cunoscut sub numele Mercedes.

Interlopul mai este cercetat în alte șase dosare penale, iar în ultimii 5 ani, familia sa a fost cercetață în 120 de dosare penale.

• 8 August 2011

Unul dintre fiii lui Bercea Mondial, prins de poliție pentru tâlhărie

Laurențiu Anghel a fost reținut de politiști după ce ar fi atacat și tâlhărit o femeie în Pitești. Laurențiu Anghel este unul dintre fiii lui Bercea Mondialu. Potrivit comisarului șef Mihai Neagoe, fiul lui Bercea, însoțit de alte rude, i-ar fi smuls unei femei lanțul de aur de la gât.

• 17 Mai 2011

Mama lui Bercea Mondialu le-a făcut scandal judecătorilor

Mama lui Bercea Mondial a făcut scandal în timpul ședinței de judecată de la Tribunalul Olt. În urma scandalului, femeia a fost amendată și dată afară din sală.

• 14 Martie 2011

Soția lui Bercea Mondial, urmărită penal

Procurorii Parchetului Tribunalului Olt au început urmărirea penală împotriva Fănicăi Anghel, soția lui Bercea Mondialu, sub acuzația de instigare la mărturie mincinoasă, după ce ar fi încercat să influențeze martorii.

• 7 Martie 2011

Bercea Mondial, acuzat într-un dosar de ultraj

Procurorii declanșează noi cercetări în cazul interlopului Sandu Anghel într-un alt dosar în care este acuzat de ultraj. Pe lângă acuzațiile de tentativă de omor, Bercea este cercetat și pentru mărturie mincinoasă, încercarea de a influența martorii din dosar și ultraj.

• 18 Februarie 2011

Bercea Mondial, dat în consemn la graniță

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, a fost dat în consemn la frontieră după ce și-a înjunghiat nepotul.

• 30 Ianuarie 2010

Interlopul s-a înrudit cu familia Băsescu

Interlopul Bercea Mondialu s-a înrudit cu familia Băsescu după ce fratele președintelui, Mircea Băsescu, i-a botezat una dintre nepoate.

Jeni Stănciulescu

NICIUN COMENTARIU