6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 6:29
No menu items!

Cum afli pe Internet la ce secţie poți vota pentru algerile europarlamentare

spot_img

alegeri-urna-vot

Alegătorii pot afla pe Internet la ce secţie îşi pot exprima votul la alegerile europarlamentare din 25 mai, accesând site-ul oficial al Registrului Electoral, www.registrulelectoral.ro, a precizat, vineri, vicepreşedintele Autorității Electorale Permanente (AEP) Marian Muhuleţ.

Registrul electoral este o bază de date în format electronic administrată de AEP, cu toţi cetăţenii români, inclusiv cei cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care au împlinit 18 ani şi care au drept de vot. Registrul cuprinde numele şi prenumele alegătorului, data naşterii, adresa de domiciliu şi adresa de reşedinţă, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate.

Acest registru este actualizat permanent la nivelul primăriilor, fiind introduşi cetăţenii care au împlinit 18 ani şi fiind radiaţi cei care au decedat sau şi-au pierdut dreptul de a alege. Fiecare alegător poate să verifice online dacă este înscris în Registrul electoral. De asemenea, poate să solicite înregistrarea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă.

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, precum şi cetăţenii români cu domiciliul în ţară aflaţi temporar în străinătate, la cererea lor, se înscriu în Registrul electoral cu datele corespunzătoare ultimei adrese de domiciliu sau de reşedinţă.

Pot vota şi alegătorii care nu se regăsesc în Registrul electoral în ziua scrutinului. Aceştia pot vota pe lista electorală specială, dacă dovedesc cu actul de identitate că sunt arondaţi la secţia de votare la care se prezintă.

Vicepreşedintele AEP Marian Muhuleţ a mai precizat că „oamenii care sunt responsabili de cifrele de alegători şi de cum arată listele electorale sunt primarii„, ei putând răspunde şi penal pentru operaţiunile nelegale făcute în Registrul electoral, dacă faptele sunt sesizate poliţiei sau parchetului.

D.M.