18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 13:38
No menu items!

Cum a încercat mafia rusă din R. Moldova să vândă materiale radioactive teroriștilor din ISIS

spot_img

Autoritățile din Republica Moldova, în colaborare cu FBI, au intervenit pentru a preveni traficul de materiale nucleare către extremiștii islamici din Orientul Mijlociu și din Africa, potrivit unei anchete publicate de Associated Press, pe baza dosarelor Poliției de la Chișinău.

Grupări criminale de origine rusească desfășoară o piață neagră prosperă de materiale nucleare din Europa de Est, cu intenția de a conecta spre comercializare grupuri extremiste din Orientul Mijlociu, inclusiv din Statul Islamic (ISIS/Statul Islamic din Irak și Levant).

Autoritățile de la Chișinău, în colaborare cu FBI, au sistat patru tentative de comercializare a materialelor radioactive în Republica Moldova. Cel mai recent caz s-a produs în luna februarie, când un contrabandist deținea suficient cesiu radioactiv, care ar fi putut contamina mai multe cartiere ale unui oraș, căutând în mod special un cumpărător din Statul Islamic.

Cel mai grav caz s-a produs în 2011, atunci când un cetățean care manifesta ură față de SUA, a încercat să vândă o bombă cu uraniu, unui cumpărător sudanez.

Aceste operațiuni de succes nu au avut însă urmările așteptate, pentru că suspecți principali au scăpat de închisoare, pedepsele cu închisoarea au fost surprinzător de reduse, iar liderii bandei ar putea încă să dețină cea mai mare parte a materialelor de contrabandă.

”Ne putem aștepta la mai multe astfel de cazuri. Atâta timp cât traficanții cred că pot face bani mari fără a fi prinși, ei vor continua”, a declarat Constantin Malic, ofițer de poliție din Republica Moldova, care a investigat toate cele patru cazuri.

Poliția a folosit o combinație de tactici clasice de lucru sub acoperire și de tehnici high-tech, de la detectoare de radiații pentru îmbrăcăminte la dispozitive de înregistrare.

Operațiunile din Moldova au fost construite pe un parteneriat între FBI și o mică echipă de anchetatori de la Chișinău.

Cel mai grav caz, demarat în primăvara anului 2011 cu investigarea unui grup condus din umbră de un rus, Alexandr Agheenco, poreclit ”Colonelul”, despre care autoritățile moldovene cred că e ofițer FSB (serviciul de securitate al Federației Ruse).

A existat și un intermediar pentru vânzarea de uraniu U-235, precum și scheme pentru o ”bombă murdară”. Planurile au fost descoperite într-un raid al poliției.

Ca și în celelalte cazuri, anchetatorii i-au arestat mai ales pe cei implicați la un nivel mediu, după un schimb timpuriu de numerar și mostre de mărfuri radioactive.

”Colonelul” a scăpat, iar poliția nu a putut determina dacă acesta a avut sau nu mai mult material nuclear. Partenerul său, care a vrut să ”anihileze America”, este în închisoare. Informatorii și polițiștii sub acoperire au folosit un autoturism de lux Mercedes pus la dispoziție de FBI pentru a avea credibilitate în relația cu traficanții, la întâlnirile dintr-un club de noapte din Chișinău.