10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:57
No menu items!

Cu recorduri de temperaturi ridicate, jumătate din Capitală rămâne fără apă caldă

spot_img

Jumătate dintre bucureştenii racordaţi la Termoenergetica nu au apă caldă din cauza unei revizii programate la CET Sud care acoperă în integralitate Sectoarele 2 şi 3. Directorul Termoenergetica dă asigurări că aceasta va reveni progresiv, în două, trei zile.

„CET Sud acoperă jumătate din oraş: sectoarele 2 şi 3. E o revizie normală, care se face la orice instalaţie. Dacă reţeaua ar fi fost în bună stare şi nu ar fi avut atât de multe pierderi, şi se mergea cu presiuni foarte mari, se putea prelua rapid dintr-un alt CET care să împingă agentul termic în toate zonele Bucureştiului.

Din cauza faptului că funcţionăm cu presiuni foarte mici pentru că sunt pierderi, durează această încărcare a reţelei din CET Progresul. Gândiţi-vă acum, că din CET Progresul trebuie să dăm apă caldă în Pantelimon şi Colentina. Începem progresiv. Astăzi vor avea (apă caldă – n.r.) câteva sute de blocuri, poimâine alte câteva sute de blocuri şi tot aşa. Nu putem astăzi să dăm la toată lumea” a declarat directorul general al Termoenergetica, Claudiu Crețu, citat de G4Media. 

Termoenergetica se plânge de faptul că aproximativ 70% din conductele rețelei primare sunt mai vechi de 25 de ani și se află într-un stadiu avansat de degradare.  

Emanuel Stan